PORUNCA a III-a - Liturghia duminicala

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Google Translate

Timp stanga: 0,3s...

Ştiri şi Evenimente

PORUNCA a III-a - Liturghia duminicală

[2005-12-02]

Decalogul, de pr. Claudiu Dumea

PORUNCA a III-a

Adu-ţi aminte să sfinţeşti
ziua Domnului.

Liturghia duminicală

Dacă în sabatul iudaic accentul cădea pe odihnă, în duminica creştină accentul cade pe adunarea destinată cultului. De altfel, până la Împăratul Constantin, ziua de duminică era zi de lucru în tot Imperiul Roman, inclusiv pentru creştini. Dacă nu puteau respecta odihna, în schimb creştinii erau nelipsiţi de la adunarea liturgică. Nu se adunau noaptea pentru a celebra Euharistia, întrucât adunările de noapte au un caracter conspirativ, în general, şi erau interzise de legile imperiale. Creştinii se adunau pentru celebrarea Euharistiei duminica dis-de-dimineaţă, înainte de a pleca la muncă, după cum ne informează Pliniu cel Tânăr, în scrisoarea sa către împăratul Traian.

Cum prigoanele nu s-au terminat cu primele trei secole, creştinii, dacă sunt nevoiţi să muncească duminica, trebuie să salveze esenţialul: întrunirea liturgică. Scrie Catehismul Bisericii Catolice: "... Creştinii trebuie să lupte pentru recunoaşterea duminicilor şi sărbătorilor legale... Dacă legislaţia ţării sau alte motive obligă la muncă duminica, această zi să fie trăită totuşi ca ziua eliberării noastre, care ne face să participăm la întrunirea sărbătorească, la această «adunare a celor întâi născuţi, care îşi au numele înscrise în ceruri» (Evr 12,22-23)" (2188).

De altfel, şi pentru sărbătorile iudaice era prevăzută o adunare de cult. În lista sărbătorilor din cartea Leviticului, capitolul 23, la fiecare sărbătoare este porunca: "Să aveţi în această zi o adunare sfântă".

În creştinism, practica adunării liturgice, duminica, datează din vremea apostolilor. Apostolul Pavel duminica celebrează Euharistia pentru comunitatea adunată la Troada. Scrisoarea către Evrei avertizează: "Nu părăsiţi adunarea, aşa cum au unii obiceiul, ci încurajaţi-vă unii pe alţii" (10,25). Didascalia Apostolorum în secolul al treilea considera că a lipsi din neglijenţă de la adunarea duminicală înseamnă a mutila trupul lui Cristos care este Biserica: "Dispune şi convinge poporul... să fie fidel în a se întruni, pentru ca nimeni să nu împuţineze Biserica, lipsind, şi să nu lipsească Trupul lui Cristos de un mădular... Nu vă dispreţuiţi, aşadar, pe voi înşivă, şi nu-l mutilaţi pe Mântuitorul de mădularele sale. Nu-i sfâşiaţi şi nu-i împrăştiaţi trupul".

Sfântul Leon cel Mare sublinia caracterul trinitar al duminicii ca memorial al creaţiei Tatălui, al Învierii Fiului, al coborârii Duhului Sfânt: "Când Tatăl a început lucrarea creaţiei era duminică. Când Cristos a înviat învingând moartea şi începând o viaţă nouă era duminică. Iar când Duhul Sfânt a coborât asupra apostolilor era tot într-o duminică". Adunarea creştinilor duminica începe chiar din ziua de Paşti şi de Rusalii. Când Tatăl îşi începe creaţia nu poate fi vorba de vreo adunare, fiindcă oamenii nu existau încă. În schimb, Fiul Înviat apare duminica şi Duhul Sfânt coboară asupra ucenicilor pe când aceştia erau adunaţi în Cenacol.

În mai multe meditaţii v-am arătat că duminica este ziua bucuriei. Adunarea duminicală nu este altceva decât o manifestare a bucuriei. Dacă universul a început printr-o explozie enormă, a doua creaţie, Învierea lui Cristos, a fost tot o explozie care s-a repetat în ziua de Rusalii. Bubuitura acestei explozii a făcut să se cutremure casa în care se aflau ucenicii. O explozie de bucurie, bucuria Învierii pe care apostolii, acuzaţi de euforie alcoolică în ziua de Rusalii, au pornit să o ducă în lumea întreagă.

E o lege a firii pe care a formulat-o foarte bine Mark Twain: "Suferinţa o poţi suporta de unul singur, dar bucuria, ca să o trăieşti cu adevărat, trebuie să o împarţi cu alţii".

Îmi amintesc cu ani în urmă, când eram la Roma, echipa naţională a Italiei a câştigat campionatul mondial de fotbal. Meciul s-a jucat seara târziu. Ei bine, când s-a terminat meciul, toată Roma era în stradă. Bucuria victoriei i-a scos pe toţi din casă. Toţi simţeau nevoia să se întâlnească, să împărtăşească bucuria cu ceilalţi. Oameni care nu se cunoşteau, nu se văzuseră niciodată, se îmbrăţişau, se sărutau, plângeau. Era o beţie, un delir de bucurie. Claxoanele maşinilor sunau. Şi aşa, toată noaptea au cântat, au strigat, au străbătut străzile Romei agitând steaguri. Abia dimineaţa s-au potolit. Aşa şi-au manifestat locuitorii Romei bucuria unei victorii sportive. La fel creştinii au simţit întotdeauna nevoia ca duminica, ziua în care sărbătoresc Paştele săptămânal, să se adune şi să celebreze împreună victoria asupra păcatului, a satanei şi a morţii: îmbrăţişarea, sărutul păcii, cântările, aclamaţiile, participarea activă, entuziastă, cu trup şi suflet a tuturora la celebrare, fără solişti, toate aceste elemente pe care noua reformă liturgică încearcă să le repună în valoare, sunt menite să exprime bucuria victoriei care se celebrează. Liturghia citită care apare în Occident în Evul Mediu, liturghia spectacol la care credincioşii asistă ca spectatori pasivi, evident, nu este expresia unei bucurii debordante colective aşa cum se cere.

Faptul că în toate riturile liturgice, inclusiv în ritul roman până în Evul Mediu, nu se celebrează decât o singură liturghie pe duminică într-o biserică, faptul că iniţial porunca de a participa duminica la liturghie o îndeplinea numai cine lua parte la liturghia episcopului la catedrală, ulterior în biserica parohială proprie, arată preocuparea Bisericii ca la întrunirea duminicală comunitatea să nu fie fragmentată, fărămiţată, dispersată. Din Evul Mediu, odată cu apariţia ordinelor mendicante, Biserica a aprobat ca preceptul duminical să fie satisfăcut în anumite biserici şi capele ale mănăstirilor, seminarii, şi aşa mai departe, rămânând totuşi obligaţia de a participa măcar de câteva ori pe an la liturghia duminicală din propria parohie. Conciliul vrea să refacă celula primordială a Bisericii care e parohia şi să revină la disciplina veche. În acest scop documentele recente, în special De cultu mysterii eucharistici, prevede măsurile ce trebuie luate pentru ca tot poporul lui Dumnezeu să ia parte la liturghia comunitară parohială. De pildă, congregaţiile religioase, orfelinatele, casele care au capele şi oratorii proprii să renunţe la liturghiile lor particulare duminica şi să participe la liturghia parohială; în biserica parohială să nu se celebreze mai multe liturghii decât o cer nevoile pastorale; dacă e deajuns una singură la care ia parte toată lumea, cu atât mai bine; liturghiile pentru diferite grupuri sau categorii: tineri, copii, asociaţii, studenţi, medici, etc., sunt bune, dar în zilele de lucru, nu duminica. Poporul lui Dumnezeu care se adună duminica nu poate fi numai un popor de bătrâni, nici numai de copii, nici numai de tineri, nici numai de studenţi, nici numai de o anumită profesie.

"Celebrarea duminicală a zilei şi a euharistiei Domnului este în centrul vieţii Bisericii" - scrie Catehismul Bisericii Catolice. Şi în continuare: "De aceea credincioşii sunt obligaţi să participe la liturghie în sărbătorile de poruncă... Cei care cu bună ştiinţă încalcă această obligaţie comit un păcat grav" (2180-2181).

Problema că satisface preceptul şi nu face păcat grav cel care ia parte la liturghie de la ofertoriu, Catehismul nu o mai pune, de vreme ce Constituţia Liturgică (56) spune: "Cele două părţi din care este alcătuită liturghia, adică liturgia Cuvântului şi liturgia euharistică, sunt atât de strâns unite între ele încât constituie un singur act de cult. De aceea Conciliul îndeamnă insistent pe păstorii sufleteşti să-i înveţe cu stăruinţă pe credincioşi că trebuie să participe la Sfânta Liturghie întreagă". E logic. Un legământ, o alianţă, un pact, un contract, partenerii îl sigilează, îl parafrazează numai dacă cei doi au fost prezenţi la încheierea legământului sau pactului. În Vechiul Legământ încheiat la poalele Sinaiului, Dumnezeu a data Legea, poruncile, iar celălalt partener, poporul evreu s-a legat cu jurământ: Tot ce ne-a spus Domnul vom face şi vom împlini (Cf. Ex cap. 24). Apoi Moise a validat legământul stropind cei doi parteneri - altarul şi poporul - cu sângele animalelor sacrificate. La fiecare liturghie se reînnoieşte Noul Legământ. Ce poate valida la liturgia euharistică cel care nu a luat parte la încheierea legământului, adică la liturgia Cuvântului? Cât de conştienţi erau primele generaţii de creştini de această realitate profundă a liturghiei, ne-o arată guvernatorul Bitiniei, Pliniu cel Tânăr în scrisoarea trimisă în 112 împăratului Traian, unde notează: Ei, creştinii "obişnuiesc să se întrunească în ziua stabilită, înainte de răsăritul soarelui ... şi se leagă cu jurământ să nu săvârşească vreo crimă, să nu fure, să nu jefuiască, să nu comită fapte de desfrâu, să-şi respecte cuvântul dat, să nu-şi reţină un lucru care nu le aparţine".

Liturghia este punctul culminant al bucuriei duminicale întrucât ea nu este altceva decât întâlnirea cu Cristos Înviat. De aceea îi cântăm de fiecare dată: "Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului". Spre acest izvor al bucuriei adevărate vrea să-i îndrepte apostolul Pavel pe toţi creştinii care îşi caută bucuria în zi de duminică în alcool, droguri şi alte plăceri păcătoase. Le scrie efesenilor: "Nu vă îmbătaţi cu vin întru care este destrăbălare. Ci întreţineţi-vă între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului. Aduceţi mereu mulţumiri lui Dumnezeu Tatăl pentru toate, în numele Domnului nostru Isus Cristos" (5,18-20).

Tot ce am spus în această meditaţie se poate rezuma în cuvintele cu care episcopul Bossuet saluta duminica: "Binecuvântat eşti tu, Doamne, în prima zi a luminii... zi în care a apărut lumina pentru ochii trupului. «Să fie lumină!» şi a apărut lumina spirituală în Învierea Mântuitorului şi în coborârea Duhului Sfânt când s-a născut în lume lumina predicării apostolice. Să fie deci pentru noi aceasta prima zi. Această zi să ne umple de bucurie. Să fie zi de bucurie sfântă în care să spunem cu David: "Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul; să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa".

© 1999 Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 859, Ultimul acces: 2024-05-18 16:30:21

Timp total: 0,3s...

[]:1