Zenovie Paclisanu: Biserica si romanismul - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Zenovie Pâclișanu: Biserica și românismul

[2005-12-02]
În colecția Historia, Editura Galaxia Gutenberg din Târgu Lăpuș a publicat lucrarea "Biserica și românismul", scrisă de preotul Zenovie Pâclișanul, ridicat la rang de prelat papal de Papa Pius al XI-lea pentru contribuția sa la îmbunătățirea relațiilor dintre Biserică și stat. Lucrarea de 130 de pagini poate fi achiziționată la prețul de 8RON prin Internet, prin librăria "Presa Bună" de pe siturile Ercis.ro și Catholica.ro. Este vorba în fapt de o reeditare, lucrarea preotului greco-catolic fiind publicată prima oară în 1910. După atâția ani, "lucrarea este actuală", scrie pr. drd. Ioan Tîmbuș, care s-a îngrijit de apariția cărții.

Zenovie Pâclișanu s-a născut în 1886 în județul Alba. Studiile gimnaziale și teologice le-a făcut la Blaj. În 1912 a plecat la studii la Viena. Cariera i-a cunoscut o evoluție remarcabilă, la 33 de ani, de exemplu, fiind numit membru corespondent al Academiei Române, ca recunoaștere pentru meritele cercetărilor sale. După arestarea Episcopului Vasile Aftenie și a pr. Tit Liviu Chinezu, pr. Pâclișanu a fost numit Vicar general mitropolitan pentru Muntenia, Oltenia și Moldova. A fost urmărit de securitate, iar între 1949 și 1958 a fost închis de mai multe ori și torturat. În noiembrie 1958 a murit în mâinile torționarilor. Ajutată de preotul ortodox de la Jilava, soția preotului greco-catolic a identificat locul de îngropare a pr. Pâclișanu după pantofii cu care era încălțat și după dantură, astfel că acum rămășițele pământești i se află la Cimitirul Belu Catolic din București.

"Cu o bibliografie bogată (41 de lucrări și studii), Pâclișanu încearcă să abordeze mai întâi problema creștinismului la români și starea bisericească a românilor până la sfârșitul secolului al XIV-lea, activitatea culturală a Bisericii române de la întemeierea ierarhiei până la sfârșitul secolului al XVI-lea și de la sfârșitul veacului al XVI-lea și până la începutul celor de-al XIX-lea. Surprinde apoi rolul clerului înalt și starea preoțimii de rând și câteva chestiuni mărunte, dar definitorii am spune noi, pentru concluziile la care istoricul Pâclișanu va ajunge în încheiere. [...] Nu pentru a naște noi polemici și dezbateri sterile republicăm acest volum, ci pentru a încerca și a invita cititorul și mai ales istoricii Bisericii Unite la o reîntoarcere la scrierile vechi, la istoriografia veche greco-catolică, rămasă uitată în mare parte în `seifurile` unor biblioteci, istoriografie care credem noi că după decenii de tăcere are încă multe de spus."

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 804, Ultimul acces: 2024-05-13 16:35:37