Calendarul slujbelor ce vor fi celebrate de Papa Francisc în februarie-martie 2017[2017-01-25]25.01.2017, Vatican (Catholica) - Oficiul celebrărilor liturgice ale Suveranului Pontif a făcut cunoscut calendarul slujbelor prezidate de Papa Francisc în lunile februarie-martie 2017. Calendarul a fost difuzat de Mons. Guido Marini, maestrul celebrărilor liturgice pontificale. Pelerinii care în această perioadă își vor îndrepta pașii și rugăciunea spre mormintele Sfinților Apostoli Petru și Pavel sunt avizați astfel cu privire la posibilitatea participării la Sfintele Liturghii prezidate de Succesorul lui Petru, citim în materialul de pe situl Radio Vatican. Joi, 2 februarie, sărbătoarea Prezentării Domnului și cea de-a XXI-a Zi Mondială a Vieții Consacrate, Papa Francisc va prezida Sfânta Liturghie la ora 17.30 în Bazilica San Pietro, cu participarea persoanelor consacrate din diferite ordine, congregații și societăți de viață apostolică.Miercuri, 1 martie, Miercurea Cenușii, la biserica Sfântul Anselm, la ora 16.30, Pontiful va prezida riturile stațiunii liturgice (Statio) și procesiunea penitențială, urmate la ora 17 de Sfânta Liturghie în Bazilica Sfânta Sabina, cu binecuvântarea și punerea cenușii pe cap sau pe frunte în semn de pocăință la începutul Postului Mare. Duminică, 5 martie, prima Duminică a Postului Mare, Papa Francisc va merge la Casa de reculegere din localitatea Ariccia, lângă Roma, pentru a începe o perioadă de exerciții spirituale alături de membrii Curiei Romane. Exercițiile spirituale se vor încheia vineri, 10 martie. Celebrările liturgice pot fi urmărite în transmisiune directă pe pagina de internet a Radio Vatican, accesând bannerul Transmisiune video. Orele indicate fac referință la fusul orar al Romei. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1099, Ultimul acces: 2026-04-15 21:45:40
|
Timp total: 0,25s...
[]:1