© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Papa Francisc: Jubileul ne-a amintit că esenţialul este iubirea[2016-11-20]20.11.2016, Vatican (Catholica) - Duminică, 20 noiembrie 2016, Papa Francisc a închis Poarta Milostivirii de la Bazilica San Pietro, marcând oficial încheierea Jubileului Milostivirii, despre care a spus că ne aminteşte că iubirea este în centrul atitudinii lui Dumnezeu, şi nu puterea şi faima. „Acest An al Milostivirii ne-a invitat să redescoperim centrul, să ne întoarcem la esenţial”, a spus Pontiful în Sărbătoarea lui Cristos Rege. „Acest timp de milostivire ne cheamă să privim la adevărata faţă a Regelui nostru, aceea care străluceşte în Paşte, şi să redescoperim faţa tânără şi frumoasă a Bisericii, care străluceşte când este primitoare, liberă, fidelă, săracă în mijloace şi bogată în iubire, misionară”.„Milostivirea, ducându-ne la inima Evangheliei, ne îndeamnă şi să renunţăm la obişnuinţe şi cutume care pot să împiedice slujirea adusă împărăţiei lui Dumnezeu; să găsim orientarea noastră numai în regalitatea perenă şi umilă a lui Isus, nu în adaptarea la regalităţile precare şi la puterile schimbătoare din fiecare epocă”, le-a spus Papa Francisc pelerinilor adunaţi în Piaţa San Pietro pentru Liturghia de final a Jubileului Milostivirii. În predica sa, a pornit de la Evanghelia zilei, din Luca, în care Cristos, „Alesul, Regele, apare fără putere şi fără glorie: este pe cruce, unde pare mai mult un învins decât un învingător. Regalitatea Sa este paradoxală: tronul Său este crucea; coroana Sa este de spini; nu are un sceptru, ci îi este pusă în mână o trestie; nu poartă haine somptuoase, ci este privat de tunică; nu are inele strălucitoare la degete, ci mâinile străpunse de cuie; nu are o comoară, ci este vândut pentru treizeci de monede.” Slava Împărăţiei lui Dumnezeu „nu este puterea conform lumii, ci iubirea lui Dumnezeu, o iubire capabilă să ajungă la orice lucru şi să-l vindece”. Cristos „s-a înjosit până la noi, a locuit în mizeria noastră umană, a simţit condiţia noastră cea mai infimă: nedreptatea, trădarea, abandonarea; a experimentat moartea, mormântul, iadul. În acest mod Regele nostru a mers până la marginile universului pentru a îmbrăţişa şi a mântui orice fiinţă vie. Nu ne-a condamnat, nici nu ne-a cucerit, nu a încălcat vreodată libertatea noastră, ci s-a propus cu iubirea umilă care toate le iartă, toate le speră, toate le îndură. Numai această iubire a învins şi continuă să învingă pe marii noştri adversari: păcatul, moartea, frica”. Pontiful a indicat trei figuri diferite din Evanghelie, reprezentând diferitele atitudini pe care le putem avea: oamenii care privesc; cei care sunt lângă cruce; tâlharul răstignit alături de Isus. „Poporul stă departe, ca să privească ce anume se întâmplă. Este acelaşi popor care pentru propriile necesităţi se îngrămădea în jurul lui Isus, şi acum stă la distanţă. În faţa circumstanţelor vieţii sau a aşteptărilor noastre nerealizate, şi noi putem avea ispita de a sta la distanţă de regalitatea lui Isus, de a nu accepta până la capăt scandalul iubirii Sale umile, care nelinişteşte eu-l nostru, care incomodează. Preferăm să rămânem la fereastră, să stăm deoparte, decât să ne apropiem şi să devenim aproapele.” Indicând spre al doilea grup, care includea conducătorii, soldaţii şi un răufăcător, Papa a arătat că „toţi aceştia îşi bat joc de Isus… Îl ispitesc pe Isus, aşa cum a făcut diavolul la începuturile Evangheliei, ca să renunţe să domnească în maniera lui Dumnezeu, şi să o facă după logica lumii: să coboare de pe cruce şi să-i înfrângă pe duşmani!… Însă în faţa acestui atac la adresa propriului mod de a fi, Isus nu vorbeşte, nu reacţionează. Nu se apără, nu încearcă să convingă, nu face o apologetică a regalităţii Sale. Mai degrabă continuă să iubească, iartă, trăieşte momentul încercării după voinţa Tatălui, fiind sigur că iubirea va aduce rod. Pentru a primi regalitatea lui Isus suntem chemaţi să luptăm împotriva acestei ispite, să ne îndreptăm privirea spre Cel Răstignit, pentru a-i deveni tot mai fideli.” Întorcându-se spre a treia figură, tâlharul care îl roagă pe Isus să îşi aducă aminte de el, Papa Francisc a spus că acesta „pur şi simplu, privindu-l pe Isus, a crezut în împărăţia Sa. Şi nu s-a închis în el însuşi, ci cu greşelile sale, păcatele sale şi necazurile sale s-a adresat lui Isus. A cerut să fie amintit şi a simţit milostivirea lui Dumnezeu: ‘Astăzi vei fi cu Mine în paradis’. Dumnezeu, imediat ce îi dăm posibilitatea, îşi aminteşte de noi. El este gata să şteargă complet şi pentru totdeauna păcatul, pentru că amintirea Sa nu înregistrează răul făcut şi nu ţine cont mereu de ofensele primite, cum este amintirea noastră. Dumnezeu nu-şi aminteşte de păcat, ci de noi, de fiecare dintre noi, fiii Săi iubiţi. Şi crede că este posibil mereu să începem din nou, să ne ridicăm din nou.” „Să cerem şi noi darul acestei amintiri deschise şi vii. Să cerem harul de a nu închide niciodată porţile reconcilierii şi iertării, ci să ştim să mergem dincolo de rău şi de divergenţe, deschizând orice posibilă cale de speranţă. După cum Dumnezeu crede în noi înşine, infinit dincolo de meritele noastre, tot aşa şi noi suntem chemaţi să revărsăm speranţă şi să dăm oportunitate altora. Deoarece, chiar dacă se închide Poarta Sfântă, rămâne mereu deschisă larg pentru noi adevărata poartă a milostivirii, care este Inima lui Cristos. Din coasta străpunsă a Celui Înviat izvorăsc până la sfârşitul timpurilor milostivirea, mângâierea şi speranţa.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 964, Ultimul acces: 2026-10-25 07:47:11
|
Timp total: 0.04s...
[]:1
