Asociaţia L`Ĺ’uvre d`Orient a vizitat Colegiul Pontifical Pio Romeno[2016-11-15]15.11.2016, Roma (Catholica) - În după amiaza zilei de 12 noiembrie 2016, porţile Colegiului Pontifical Pio Romeno s-au deschis larg pentru a primi un grup de binefăcători ai asociaţiei L’Ĺ’uvre d’Orient din Franţa. Asociaţia sărbătoreşte 160 de ani de la înfiinţare printr-un pelerinaj la Roma, bucurându-se de harurile Jubileului Milostivirii care se va încheia pe 20 noiembrie cu celebrarea Sfântului Părinte.În timpul petrecut la Colegiu, preşedintele asociaţiei, Mons. Pascal Gollnisch, a salutat prezenţa benefică a acestei instituţii româneşti de prestigiu, iar părintele rector al Colegiului Pio Romeno, pr. Gabriel Buboi, a prezentat binefăcătorilor Biserica Greco-Catolică Unită cu Roma din România, colegiul şi provocările pe care acesta le întâlneşte. A urmat celebrarea Acatistului Maicii Domnului, unindu-i în rugăciune pe toţi cei prezenţi. Mulţumim pe această cale Asociaţiei L’Ĺ’uvre d’Orient pentru tot ceea ce fac pentru Bisericile Răsăritene şi îi încredinţăm de rugăciunile noastre, totodată felicitându-i pentru cei 160 de ani de activitate. (text: Ioan-Ştefan Dumitraş; foto: Antoniu Suciu) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 892, Ultimul acces: 2026-10-27 02:40:38
|
Timp total: 0.03s...
[]:1