Colegiul Naţional „Preparandia – Dimitrie Ţichindeal” din Arad aniversează 204 ani de la înfiinţare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Colegiul Naţional „Preparandia – Dimitrie Ţichindeal” din Arad aniversează 204 ani de la înfiinţare

[2016-11-16]
de Andrei Pau

c
Colegiul Naţional „Preparandia – Dimitrie Ţichindeal” Arad a împlinit miercuri,15 noiembrie 2016, 204 ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, în cadrul instituţiei de învăţământ au avut loc mai multe acţiuni. Cea mai importantă dintre ele a fost sfinţirea unui clopot care va anunţa începutul şi sfârşitul orele de curs, notează site-ul oficial al Arhiepiscopiei Aradului.
Slujba de sfinţire a fost oficiată de părintele Gheorghe Gligor, fost cadru didactic al acestei şcoli, şi de părintele Călin Dragoş, fost elev al şcolii şi implicat în realizarea acestui proiect.
La ceremonie au luat Sorin Haiduc, directorul instituţiei, profesorii şi elevii şcolii ai şcolii arădene, precum şi reprezentanţi ai ISJ Arad şi ai Asociaţiei Preparandia, care a sprijinit financiar proiectul.
Clopotul a fost realizat în Germania, după metoda tradiţională, utilizată de secole şi poartă pe el chipul „seniorului şcolii”, Dimitrie Ţichindeal, precum şi efigia şcolii, devenind astfel un simbol pentru Şcoală.
După slujba de sfinţire, în sala festivă a liceului, a avut loc o manifestare cultural-artistică, realizată de elevii şcolii. Manifestarea a cuprins trei comunicări: prima a tratat personalitatea şi activitatea Mitropolitului Antim Ivireanul, omagiat anul acesta în Patriarhia Română, de la a cărui moarte martirică se împlinesc 300 de ani, iar celelalte două, au portretizat doi dascăli din trecutul şcolii, de la a căror moarte se împlinesc 75 de ani – Terenţiu Olariu şi Adam Dragoş.
Evenimentul a continuat cu un program artistic şi coral care a implicat elevi din mai multe clase de gimnaziu şi de liceu.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 929, Ultimul acces: 2026-10-27 17:52:52