Noul Superior General iezuit este gata să răspundă cu bucurie - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Noul Superior General iezuit este gata să răspundă cu bucurie

[2016-10-22]
pr. Arturo Sosa
22.10.2016, Roma (Catholica) - Noul Superior General al Iezuiţilor afirmă că este gata să răspundă la noua sa numire cu bucurie. Pr. Arturo Sosa a făcut afirmaţia la conferinţa de presă desfăşurată la sediul roman al iezuiţilor, marţi dimineaţa, pentru a discuta despre alegerea sa săptămâna trecută de către iezuiţi din lumea întreagă reuniţi la Roma pentru a 36-a Adunare Generală. Numărul reflectă câte astfel de adunări au avut loc de când Sf. Ignaţiu de Loyola fonda Societatea lui Isus acum o jumătate de mileniu. Cu cel puţin 17.000 de preoţi şi fraţi în lumea întreagă, iezuiţii sunt cel mai numeros ordin religios din Biserica Catolică, jucând un rol important în Biserică şi în societate, în special în educaţie.
Adresându-se presei, pr. Sosa a fost foarte prietenos şi smerit, răspunzând diferitelor întrebări despre alegerea sa, despre planurile şi opiniile sale. Preotul venezuelean de 68 de ani a recunoscut că toţi jurnaliştii s-au întrebat cum s-a simţit după alegere: a spus că a fost calm, surprins şi bucuros de alegerea pentru o astfel de responsabilitate. Când unul dintre jurnalişti l-a întrebat de ce crede că a fost ales, a răspuns că nu ştie de ce, iar cel care vrea să afle trebuie să îi întrebe pe cei care l-au votat. Noul Superior General i-a mulţumit predecesorului său, pr. Adolfo Nicolas, care va reveni în Filipine ca misionar, urmând să slujească în funcţia de director spiritual la Institutul Pastoral Est-Asiatic.
Privitor la Papa Francisc, primul Papă iezuit, pr. Sosa a subliniat că l-a întâlnit în 1983, la a 33-a Adunare Generală. Au ajuns să se cunoască mai bine şi datorită altor evenimente: pe când era Arhiepiscop în Argentina, dar şi apoi, după sosirea la Roma. A subliniat că între ei există astfel o relaţie lungă şi bună, fiind uşor să comunice. Primul Superior General ne-european a fost întrebat ce l-a atras înspre Ordinul Iezuit. „Pot să vă dau un răspuns simplu: totul. Ceea ce de la început mi-a atras către ei a fost faptul că au o putere apostolică în multe zone. Iezuiţii au această bogăţie minunată: o spiritualitate care te pune în contat cu Isus şi cu situaţiile concrete din toată lumea.”
Răspunzând despre planurile sale pentru Societatea lui Isus în anii ce vor veni, noul lider iezuit a afirmat că unele dintre principalele priorităţi includ lupta împotriva sărăciei, ajutorarea migranţilor şi refugiaţilor şi dialogul interreligios. Pr. Sosa a fost întrebat şi despre cum vede criza politică din Venezuela. Deplângând faptul că guvernul, aflat sub preşedintele venezuelan născut în Columbia, Nicolas Maduro, şi opoziţia au eşuat în tentativa de dialog efectiv, iezuitul a subliniat că ţara sa natală este „în gravă suferinţă”, în special datorită scăderii veniturilor din petrol şi lipsa de acord politic. În fine, întrebat ce spune de titulatura specifică de „Papă negru” dată Superiorilor Generali iezuiţi a răspuns: „Nu îmi place”.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 815, Ultimul acces: 2026-10-27 20:39:32