Români evacuaţi din Basarabia din motive religioase (III) (Romanialibera.ro)

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Români evacuaţi din Basarabia din motive religioase (III) (Romanialibera.ro)

[2016-10-20]

Sovieticii au suprimat libertatea credinţei în teritoriul românesc din stânga Prutului. Persecuţiile au vizat atât majoritatea ortodoxă, cât şi celelalte culte.
„România liberă“ continuă serialul dedicat crimelor comise de ruşi împotriva românilor. În săptămânile trecute, am relatat despre primele două valuri ale deportărilor din Basarabia, cele din 1941 şi 1949. Cel de-al treilea val de deportări, din 1951, a fost motivat de persecuţiile religioase ale ruşilor împotriva românilor.
„L-au pus pe Cristos în lanţuri“
Unul dintre obiectivele oficiale ale politicii sovietice era suprimarea religiei. Bolşevicii o considerau drept ”opiul popoarelor”, iar sovieticii au procedat cu o cruzime cumplită. ”L-au pus pe Cristos în lanţuri”, afirmă cei care au trăit realitatea prigoanei. Istoricul Viorica Olaru-Cemîrtan a scris, în teza sa de doctorat susţinută la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi publicată la Chişinău în anul 2013, că regimul comunist avea scopul „de înrobire spirituală şi exploatare” a bietului şi înfricoşatului basarabean, după ce l-a jefuit, înfometat, deportat şi batjocorit.
Comunismul nu putea admite să concureze cu creştinismul. Iată de ce religiozitatea basarabenilor era interpretată ca o activizare evidentă a slujitorilor cultului (preoţi şi monahi) în vederea opunerii faţă de măsurile întreprinse de puterea sovietică şi de partid. Se accentua că „practicarea religiei era susţinută de clasa socială a chiaburilor, burghezilor naţionalişti, preoţilor, monahilor şi sectanţilor, adică de duşmanii poporului, care instigă prin această metodă poporul împotriva puterii sovietice…“.
Persecuţiile religioase au fost îndreptate împotriva tuturor cultelor. Majoritatea ortodoxă a avut de suferit pentru că ruşii au desfiinţat Mitropolia Basarabiei. Au arestat mulţi dintre preoţi şi au decis confiscarea tuturor cărţilor religioase, indiferent de cultul căruia îi erau destinate. Bolşevicii au creat şi o funcţie specială, aceea de Împuternicit al Bisericii Ortodoxe Ruse pentru supravegherea cultelor din Republica Socialistă Sovietică Moldovenească. Acest Împuternicit avea rolul de a distruge, pe cât posibil, cultele minoritare şi de a transforma Biserica Ortodoxă într-un instrument de deznaţionalizare. Succesorul acestui Împuternicit este mitropolitul ortodox al Moldovei, care ţine de Patriarhia Moscovei, şi care continuă şi azi misiunea începută în anul 1940.
Moldova, condamnată la CEDO
Discriminarea ortodocşilor care ţin de Mitropolia Basarabiei a Bisericii Ortodoxe Române a continuat până în anul 2009, iar Republica Moldova, condusă pe atunci de comunistul Vladimir Voronin, al cărui susţinător de atunci era liderul socialist de azi, pro-rusul Igor Dodon, a fost condamnată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru încălcarea libertăţii religioase.
Studii ample legate de per-se-cuţiile religioase din Basarabia au fost publicate de doctorul în istorie şi teologie ortodoxă Nicolae Fuştei, redactorul-şef al publicaţiei ”Curierul ortodox”. Pe lângă persecuţia îndreptată împotriva ortodocşilor români din Basarabia, sovieticii au declanşat prigoana şi împotriva catolicilor. Biserica Greco-Catolică a fost interzisă în Uniunea Sovietică, iar acest lucru a însemnat intrarea în catacombe a Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, dar şi a parohiilor greco-catolice româneşti din Maramureşul de dincolo de Tisa, ocupat de ruşi în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, urmată de interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, din România. Un fapt semnificativ pentru prigoana rusească este faptul că, de exemplu, în Chişinău cei mai mulţi dintre credincioşii Episcopiei Romano-Catolice sunt descendenţii unor familii poloneze, care nu mai ştiu vorbi decât în ruseşte, iar în ultimii ani au învăţat şi limba română. Însă cea mai dură represiune a fost îndreptată împotriva Martorilor lui Iehova, care negau direct tezele ateilor bolşevici. De aceea, în noaptea de 31 martie 1951, ruşii au început operaţiunea de deportare în Siberia a 723 de familii ale celor care erau adepţii acestui cult religios. Acţiunea de deportare s-a încheiat în 1 aprilie 1951, la ora 20.00. Potrivit unui raport al KGB-ului din Chişinău către superiorii din Moscova, fuseseră deportaţi 808 bărbaţi, 967 femei şi 842 copii. Pentru realizarea acestei acţiuni au fost mobilizaţi 546 de agenţi operativi ai KGB, 1.127 de soldaţi şi de ofiţeri din unităţile militare ale KGB, 275 de soldaţi şi de ofiţeri de Miliţie şi 750 de politruci din Partidul Comunist din Uniunea Sovietică. După scenariul binecunoscut, oamenii au fost îmbarcaţi în vagoane de vite şi trimişi în Siberia. Martorii lui Iehova au ajuns din Basarabia în regiunea Tomsk. Scopul bolşevicilor era eradicarea acestui cult religios. În mod ironic, însă, aceşti deportaţi au răspândit, pentru prima dată, învăţăturile Martorilor lui Iehova dincolo de Urali.
„Românii în Gulag“
Tragedia deportaţilor din Basarabia este puţin cunoscută în istoriografia românească. Pe lângă cercetările Vioricăi Olaru-Cemîrtan şi ale lui Nicolae Fuştei, istoricii Anatol Petrencu, Ludmila D. Cojocaru şi Lidia Pădureac au început editarea unei serii de volume sub titlul „Românii în Gulag. Memorii, Mărturii, Documente”. Alături de cei trei editori, în acest demers s-au implicat şi Universitatea de Stat a Moldovei din Chişinău, Universitatea „Alecu Russo“ din Bălţi şi Institutul de Memorie Socială „ProMemoria“. Primul volum din această serie a apărut în anul 2014, la Tipografia Balacron din Chişinău. Ea conţine o serie de mărturii cutremurătoare ale deportaţilor din cele trei valuri, precum cea a Nadejdei Pascal, ale cărei mărturii au fost culese de Ludmila D. Cojocaru. Nadejda Pascal a luat drumul Siberiei în 1949. ”M-au trezit cu lumina în faţă. M-am ridicat în picioare, eram în cămaşă albă lungă de noapte – mama avea grijă să le spele cu ceva din cenuşă … să le -înălbească. Au intrat în casă, strigau la mama, mamei i s-a făcut rău. Înjurau şi strigau pentru că nu era tata acasă: «De ce nu e hozeain-ul (n.r. – stăpânul) acasă?» Mama le spunea că tata era plecat la Teodosia, la sora mai mare a mamei, măritată în alt sat. «Dacă nu a venit - îl aşteptăm!» Vorbeau ruseşte şi româneşte. […] Erau 4-5 [inşi]: doi soldaţi şi din primărie era cineva. Mamei i s-a făcut rău... Între timp, a venit un gruzovik (n.r. – camion). Pe mama au urcat-o în maşină. Maria, sora mai mare, a luat un şal şi a pus în el două perne, plapumă… Păcat că nu a luat fotografii, album, cărţi - documentul din arhivă arată că la noi erau cărţi. Sora Maria era tânără, 20 de ani. Dacă se mărita atunci, scăpa de Siberia… Tata tot nu venea şi pe mama au urcat-o în maşină. Când au urcat-o în maşină, mama şi-a venit în fire, ne-a văzut pe noi şi ne-a spus: «Fugiţi, voi!» Ei [cei 4-5 inşi] erau duşi în beci, cu fratele Grigore, vroiau vin. Era şi o pâine acolo; era zi de miercuri pe joi şi mama trebuia să coacă pâine. Au răsturnat un barel [cu vin], au început să bea, s-au îmbătat… Noi, trei copii, desculţi şi în cămaşă de noapte, am fugit la unchiul Pavel, fratele cel mai mare al lui tata. Am ieşit pe hudiţă. La poarta lui Grigore Barbăneagră stătea o altă maşină, se auzeau înjurături în curte; pe urmă am aflat că la ei fugise toată familia şi au deportat pe alţii, din neamuri... Treceam râpa pe un pod de lemn: Petrea mergea înainte, sora Ileana după el, iar eu – ultima. M-am stâlcit la degete, dar nu strigam căci şi aşa eram speriată, dar am rămas de fraţi. În faţa mea veneau doi bărbaţi: un militar şi preşedintele Sovietului Sătesc. Dadu era [numele lui de] familia. El era cu cârjă, era şchiop. M-a apucat de mână: «A cui eşti?» Mă durea mâna şi strigam. L-am muşcat şi am fugit. După colţ, mă aşteptau fratele şi sora. Am trecut râpa deja fără pod [pe de-a dreptul], iar ei ne urmăreau cu felinarul de sus… Am fugit la casa bătrânească, din vale. De la vale de casă trăia familia Cotorobai. Erau nanii mei. [Soţii Cotorobai], dacă părinţii au trăit în mahalaua ceea, i-au botezat pe toţi fraţii mei. Erau speriaţi şi ei... Peste tot lătrau câinii… Nanii mei ne-au ascuns în popuşoi, în curtea casei bătrâneşti… Fratele Grigore - el terminase nouă clase, ştia două limbi, era foarte deştept fratele meu cel mai mare – a ieşit înaintea lor din beci şi mama, când l-a văzut, i-a strigat: «Fugi şi tu! Repede!» Aşa a rămas numai sora Maria cu mama”, mărturiseşte Nadejda Pascal.
„Nu te apropia! Te împuşc!“
Basarabeanca îşi aminteşte că fratele ei a fugit pe deal, prin vii. „Se ascundea. A vrut să fugă la Buiucani şi nu a putut pentru că, din partea oraşului, Durleştiul era înconjurat de soldaţi. Fratele a văzut soldaţi cu mantale. Ei l-au simţit şi au tras cu mitraliera pe deasupra. Grigore a stat aşa mult timp, până nu s-a înnoptat. Atunci a ieşit înapoi, la nişte rude. Fratele ne-a găsit la Cotorobai. S-a adunat toată mahalaua şi vorbeau că pe cineva l-au împuşcat, că pe bătrânii Iermicioi, care s-au ascuns în barele, i-au luat în locul celor tineri... Tata se ascundea în râpă, lângă casă. Un vecin, Moldovanu, îi ducea mâncare. […] Tata a aflat unde ne ascundeam noi şi, când s-a înnoptat, a venit la casa familiei Cotorobai. Nu dormea satul. Lătrau cânii, era zgomot de maşini. Din Durleşti, vreo 40 familii au dus din sat! Tata a venit la Cotorobai, la noi. Doi fraţi, sora, eu, fratele Grigore, tata – ne-am întâlnit la Cotorobai. Cu mama şi cu sora Maria nu ne-am mai întâlnit. Cu ele ne-am întâlnit în Siberia… Au venit acolo cei din sat: care ne plângeau, care ne speriau. Cică, mai bine «să ne dăm» şi să ne ducem singuri. Tata a început să plângă. El, cred eu, a văzut cum o duceau pe mama... Lumea tot spunea «să ne dăm», ca să nu fie mai rău. Am ieşit toţi cinci din ascunziş şi am pornit «să ne predăm» la Sovietul Sătesc. «La Cişmele» îi grămădeau pe toţi. Până «a ne preda», tata a vrut să trecem pe acasă ca să ne încălţăm noi, copiii, dar au ieşit de sub pod doi militari cu automatul, ne-au arestat şi ne-au dus la selsovet. Casa tot o păzeau, oricum era să ne prindă. Cât l-au aşteptat pe tata până dimineaţa, după ce fratele Grigore a fugit, ei au tăiat un porc nu prea mare, au făcut koster, au făcut frigărui. Îl aşteptau pe tata. Dacă au văzut că nu mai vine, au pornit gruzovik-ul. Vecinul de la deal a venit în ogradă şi a încercat să-i dea mamei, cu ea în maşină, o bucată de porc. Nu mai ştiu dacă le-a dat voie să ia, cică, în drum, mama a dat la o staţie să facă supă… Se vedea deja afară. Bătrânii Iermicioi erau în gruzovik. Ţin minte cum mergeam la gara din Ghidighici. Ne-au dus în vagon. A venit unchiul Pavel şi ne-a dat ceva de mâncare. Nu dădeau voie, ruşii strigau, ameninţau cu automatele: «ĐťĐµ ĐżŃ€Đ¸Đ±Đ»Đ¸Đ¶Đ°Ń‚ŃŚŃ?ŃŹ! ĐˇŃ‚Ń€ĐµĐ»ŃŹŃ‚ŃŚ Đ±Ń?Đ´ĐµĐĽ!» (n.r. – Nu te apropia! Te împuşc!) Poate i-a dat ceva soldatului, un măr, pâine, bani...”, mărturiseşte Nadejda Pascal.
Românii din Basarabia au fost deportaţi în condiţii inumane în Siberia
Autor: Claudiu Padurean

Sursa: www.Culte.ro

Contor Accesări: 788, Ultimul acces: 2026-10-26 23:02:04

Timp total: 0.04s...

[]:1