Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a luat atitudine faţă de reportajul Antena 3 (basilica.ro) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a luat atitudine faţă de reportajul Antena 3 (basilica.ro)

[2016-10-19]
Eparhia Buzăului şi Vrancei a emis marţi, 18 octombrie 2016, un comunicat de presă prin care şi-a exprimat indignarea faţă de modul în care a fost realizat reportajul intitulat În numele banului, AMIN, difuzat duminică, 16 octombrie 2016, în cadrul emisiunii În premieră cu Carmen Avram, la postul de televiziune Antena 3.
Reportajul a prezentat într-o lumină negativă Biserica Ortodoxă Română prin mediatizarea trunchiată sau denaturată a unor situaţii bisericeşti din mai multe Eparhii ale Patriarhiei Române, în special din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei.
În comunicatul remis, se atrage atenţia asupra faptului că materialul media a prezentat informaţiile într-un mod fragmentar, adevărul fiind astfel distorsionat.
Realizatorii emisiunii menţionate mai sus, lipsiţi de onestitate profesională, deşi au beneficiat de informaţii complete despre persoanele sancţionate de Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei – pe care le-au prezentat drept victime – au omis cu bună ştiinţă folosirea acestora, preferând să-şi întemeieze comentariile doar pe mărturiile lor tendenţioase şi false, se precizează în comunicatul emis de Biroul de Presă al Arhiepiscopiei.
Emisiunea este catalogată, în cadrul comunicatului Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, drept „încă un episod din campania mediatică murdară îndreptată împotriva Bisericii naţionale”.
Publicat de Gheorghe Anghel

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 908, Ultimul acces: 2026-10-27 02:32:11