Sfântul martir Solomon Leclercq şi eroismul de fiecare zi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sfântul martir Solomon Leclercq şi eroismul de fiecare zi

[2016-10-18]
fr. Solomon Leclercq
18.10.2016, Roma (Catholica) - Statornicia în rugăciune susţine statornicia în credinţă şi în mărturie, a spus Papa Francisc în predica la Sfânta Liturghie de canonizare a şapte noi sfinţi, duminică, 16 octombrie 2016. Printre noii sfinţi se află şi fratele Solomon Leclercq (1745-1792), care a dat mărturia supremă în contextul revoluţiei franceze. Beatificat în 1926, Sfântul Solomon face parte din Congregaţia Fraţii Şcolilor Creştine, prezentă şi în Dieceza de Iaşi. Redacţia română a Radio Vatican l-a contactat pentru câteva reflecţii pe fr. Rodolfo C. Meoli, postulatorul cauzei de canonizare.
– Cine este Sfântul martir Solomon, pe care îl invocăm cu încredere în rugăciune?
– Fratele Solomon, care înainte se numea Nicolas Leclercq, făcea parte dintr-o familie înstărită din Boulogne-sur-Mer, oraş din nordul Franţei. După primii ani de şcoală, a fost încredinţat de părinţii săi pentru studii superioare unei şcoli conduse de Fraţii Şcolilor Creştine. Aici a început să se maturizeze vocaţia sa la viaţa consacrată, încurajată, fireşte, şi de educaţia din familie. Chiar dacă erau o familie înstărită, aveau principii foarte sănătoase. Se rugau zi de zi Rozariul. Se păstrează şi astăzi în muzeul din Lyon crucifixul de fildeş în faţa căruia se rugau împreună.
După ce a frecventat şcoala fraţilor lasallieni, vocaţia sa a devenit tot mai profundă. Când a fost mai mare, a fost trimis de părinţii săi la alte şcoli ca să înveţe meseria familiei, comerţul, dar el şi-a dat seama că nu este făcut pentru această activitate. Atunci, tatăl l-a trimis la Paris împreună cu alţi colegi, dar el tot nu se simţea potrivit pentru această profesie. Când tatăl l-a întrebat cu privire la viitorul său, el a răspuns printr-o scrisoare: ”Cred că drumul educatorilor mei este drumul potrivit şi pentru mine”.
Calea urmată de educatorii săi era viaţa consacrată, viaţă de reculegere, rugăciune şi apostolat în mijlocul copiilor. Desigur, cu timpul, la cele primite de la educatorii săi şi-a adus propria contribuţie, pentru că aceste idei începeau să devină din ce în ce mai puternice iar el devenea tot mai conştient de această vocaţie, dându-şi tot mai mult adeziunea interioară la chemarea Domnului.
– Care au fost circumstanţele martiriului său?
– Ne aflăm în perioada cea mai cruntă a Revoluţiei franceze. Trecuseră doar trei ani de la izbucnirea acesteia, în 1789, iar situaţia devenea din ce în ce mai apăsătoare. Anul 1792 a fost, probabil, cel mai sângeros. Primii urmăriţi au fost preoţii şi persoanele consacrate. Revoluţionarii aveau de gând să refacă totul de la capăt, începând cu calendarul. Voiau să refacă Biserica, să înfiinţeze o Biserică nouă, o Biserică patriotică.
Pentru aceasta, au făcut o constituţie specială, au modificat Diecezele şi au cerut preoţilor şi călugărilor să adere la noua ordine, dar nu printr-o simplă aprobare, ci printr-un jurământ public. Acest lucru însemna o adevărată apostazie. În primele luni ale anului 1792, foarte mulţi preoţi şi călugări au fost arestaţi şi puşi în faţa unei alegeri: ori depui jurământul pe Constituţia civilă a clerului, ori te ucidem. Fratele Solomon a refuzat şi a avut parte de această soartă pe 2 septembrie 1792, în biserica ordinului carmelit, care a fost transformată în închisoare. În doar două zile au fost ucişi atunci 166 de preoţi şi călugări, alături de doi Episcopi.
– Mărturia sa eroică devine un mesaj pentru timpurile noastre. Care ar fi acesta?
– Un prim mesaj ar fi adresat în mod specific confraţilor săi, adică nouă, Fraţilor Şcolilor Creştine. Care este acest mesaj? Fidelitatea. Aceasta este cea mai importantă. Am făcut Domnului o promisiune şi trebuie să o respectăm cu orice preţ. Un al doilea mesaj ar fi mai general şi se adresează tuturor. Lumea de astăzi a pierdut simţul apartenenţei şi convingerile puternice. Astăzi, totul este secundar, totul este superficial. Se văd aceste lucruri în toate domeniile societăţii, dar nu numai în lume, ci şi în Biserică. Uneori, nici noi, persoanele consacrate, nu suntem pe deplin coerente faţă de ceea ce am făgăduit Domnului.
Fratele Solomon, în schimb, ne dă un exemplu în această privinţă: fidelitate, fermitate în credinţă, fermitate în propriile principii, indiferent de preţul care ar trebui să-l plătim. Nu este nevoie să mergem cine ştie unde în căutarea eroismului: este necesar să facem zi după zi ceea ce am promis să facem. Şi dacă Domnul ne cere să ne dăm viaţa, cineva care s-a pregătit mereu, în toate zilele vieţii sale, nu simte acest fapt ca pe o tragedie ci, dimpotrivă, ca pe o datorie faţă de El.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 885, Ultimul acces: 2026-10-26 21:20:13