Concursul „Biserica şi Şcoala din sufletul meu“, în Protoieria Buzău I - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Concursul „Biserica şi Şcoala din sufletul meu“, în Protoieria Buzău I

[2016-04-06]
de Iulian Dumitrascu

IMG_7905
Marţi, 05 aprilie 2016, parohiile din cuprinsul Protoieriei Buzău I, înscrise la Concursul naţional de creaţie Biserica şi Şcoala din sufletul meu, şi-au prezentat portofoliile de lucrări, la cele trei secţiuni: literară, artistică şi multimedia.
Comisia de jurizare, formată din Pr. Ioan Necula – responsabilul de cateheză în Protoieria Buzău I, dna Nicoleta Moraru – profesor de Limba şi literatura română la Seminarul Teologic Ortodox Chesarie Episcopul din Buzău, dna Ana Necula – profesor de arte plastice şi dna Daniela Zaharioiu – profesor de Religie la Şcoala Gimnazială George Emil Palade din Buzău, a evaluat lucrările şi ales primele trei parohii câştigătoare, după cum urmează: Parohia Măteşti – locul I; Parohia Lipia II – locul al II-lea şi Parohia Cuvioasa Parascheva din Buzău – locul al III-lea.
În luna iunie, toţi copiii din echipele celor zece parohii ale Protoieriei Buzău I, implicate în concurs, vor merge într-un pelerinaj gratuit la mai multe mănăstiri din judeţul Prahova, după cum ne-a precizat Domnul Dragoş Olteanu, Consilier mass-media şi purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.
Concursul Biserica şi Şcoala din sufletul meu este organizat de Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române, în contextul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox. Acesta se adresează copiilor, preoţilor şi profesorilor de Religie implicaţi în Programul catehetic Hristos împărtăşit copiilor, precum şi celor care se ostenesc la catedră sau la amvonul Bisericii, urmărind să educe copiii, pentru a-şi construi un viitor în care viaţa să fie trăită în deplinătatea ei.
Etapa pe protoierie a concursului va fi urmată de stabilirea câştigătorilor la nivel eparhial, în perioada 25 aprilie – 8 mai. La nivel naţional, va fi premiată câte o echipă din fiecare eparhie – cea care a obţinut premiul I – reprezentată la ceremonia de premiere din 21 mai de preotul coordonator şi de un copil.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 829, Ultimul acces: 2026-09-26 08:51:38