Cardinalul Walter Kasper: Milostivirea nu înlătură adevărurile credinţei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Cardinalul Walter Kasper: Milostivirea nu înlătură adevărurile credinţei

[2016-04-03]
Cardinalul Walter Kasper
03.04.2016, Vatican (Catholica) - La Congresul Apostolic European al Milostivirii, cu desfăşurare la Roma, în Bazilica Sant’Andrea della Valle, între 31 martie şi 4 aprilie 2016, a intervenit şi Cardinalul Walter Kasper. Dacă Dumnezeu a devenit un străin, mai ales în Europa, „creştinii au o anumită vină”, a spus Cardinalul german în intervenţia la lucrările congresului, pentru că, a explicat el, „deseori vorbesc despre Dumnezeu într-un mod care nu corespunde exact Evangheliei, Veştii celei Bune”, ci despre un Dumnezeu „care înspăimântă, ameninţă, pedepseşte”, citim în materialul de pe situl Radio Vatican.
Reflectând asupra milostivirii, al cărei timp este prezentul – potrivit viziunii Papei Francisc -, Cardinalul Walter Kasper a dorit să sublinieze că s-ar comite o gravă greşeală dacă milostivirea ar fi confundată cu o indulgenţă excesivă care ignoră răul şi păcatele. Conceptul de milostivire nu poate fi aplatizat, dând curs unui „creştinism ieftin”, a spus Cardinalul Walter Kasper, subliniind în acelaşi timp eroarea de a pune în contrast adevărul şi milostivirea, pentru că „milostivirea nu înlătură adevărurile credinţei, ci dimpotrivă pune bazele acesteia”.
„Prin milostivire, Dumnezeu este fidel Lui însuşi”, a spus Cardinalul german, explicând că „Dumnezeu nu este legat de normele noastre de justiţie, ci este legat exclusiv de El însuşi şi de propria caritate”. Milostivirea ne deschide calea spre noua evanghelizare şi ne poartă spre o actualizare a vestirii Evangheliei, căci „fără milostivire, dreptatea supremă poate deveni extremă injustiţie”, a mai spus Cardinalul Kasper în intervenţia la Congresul Apostolic European al Milostivirii.
Insistând asupra faptului că milostivirea nu este indulgenţă excesivă, ci întâlnirea lui Isus în cei săraci, flămânzi, însetaţi, refugiaţi şi în toţi fraţii şi surorile care trăiesc situaţii de sărăcie şi suferinţă, Walter Kasper a spus în încheierea intervenţiei că Biserica va putea răspândi o rază de lumină şi de căldură în lumea de astăzi doar dacă nu se închide în ea însăşi asemenea unei Biserici a elitelor care se consideră a fi rămăşiţa sfântă, ci dimpotrivă, în loc să ridice degetul în mod moralizator, întinde mâna în mod milostiv spre cei care sunt în căutarea milostivirii divine.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 828, Ultimul acces: 2026-09-27 07:16:27