Prima ediţie în limba italiană a Talmudului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Prima ediţie în limba italiană a Talmudului

[2016-04-05]
05.04.2016, Roma (Catholica) - Pentru prima dată în istorie, este publicată traducerea în limba italiană a Talmudului, text sacru al ebraismului. Prezentarea primei ediţii a avut loc marţi, 5 aprilie 2016, la Roma, la Academia Linceană, în prezenţa preşedintelui Republicii Italiene, Sergio Mattarella. Talmudul, din care s-a tradus acum o parte, din aramaică în italiană, este mai mult decât o culegere de norme şi interpretări: este esenţa ebraismului, este legea orală, o dezbatere deschisă pe orice problemă. Acum a apărut primul volum, din aproximativ treizeci care vor apărea, despre anul nou evreiesc.
Coordonatorul proiectului este Rabinul şef al Romei, Riccardo Di Segni, care a declarat: „Talmudul este stâlpul culturii ebraice după Biblie. În esenţă este a doua Biblie a poporului evreu. Este o operă de dimensiuni enorme şi dificil de înţeles care, în ciuda acestei dificultăţi, reprezintă nucleul studiului, care este o datorie pentru religia ebraică, şi al formării religioase. Pe lângă religie, în sensul strict, abordează probleme de diferite tipuri: de la ştiinţă la probleme juridice, la istorie, la interpretarea vieţii. Este aşadar un patrimoniu al poporului evreu şi, indirect, al omenirii.”
„S-a început traducerea acestui text în secolul trecut în diferite limbi europene, mai întâi în germană şi apoi au fost ediţii în engleză”. Comunitatea ebraică italiană nefiind atât de mare, Rabinul şef a subliniat că textul în italiană va servi „ca referinţă culturală pentru un public mult mai vast… Oferim un instrument pentru consultare, înainte de toate, şi pentru studiu, dând astfel posibilitatea unui acces mai amplu.” Proiectul de traducere a Talmudului în limba italiană s-a născut în 2011, şi de atunci o echipă de traducători şi nu numai lucrează la această ediţie.
Profesoara Clelia Piperno este directoarea proiectului: „Este pentru prima oară când un proiect dintr-o limbă străveche precum aramaica este tradus, însoţit fiind de un software creat special, care se numeşte ‘Traduco’, realizat de Institutul de Lingvistică Computaţională din Pisa. El este pentru toţi italienii şi toate persoanele din lume care iubesc limba italiană, deoarece este o traducere în limba italiană nu retradusă dintr-o altă limbă, ci din aramaică, cu capacitatea, aşadar, de a face accesibil acest text atât de complex. Limba ştiinţifică şi limba poetică, sau mai bine spus limba informaticii şi limba talmudică, sunt în sfârşit împreună”.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 865, Ultimul acces: 2026-09-26 03:23:45