Patriarhul Justinian Marina comemorat la Mănăstirea Radu Vodă[2016-03-26]de Iulian DumitrascuDSCF2357 La Mănăstirea bucureşteană Radu Vodă din Capitală a fost comemorat în 26 martie 2016 Patriarhul Justinian Marina cu prilejul împlinii a 39 de ani de la trecerea la Domnul. Sfânta Liturghie şi Slujba Parastasului au fost săvârşite de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. În cuvântul său, ierarhul a subliniat că Patriarhul Justinian Marina a fost un patriarh luptător întrucât în timpul său au fost restaurate multe lăcaşuri de cult. „Îndată după întronizarea sa ca Patriarh al României a început un lung proces de restaurare a bisericilor şi mănăstirilor din întinsa sa Eparhie pentru că Arhiepiscopia Bucureştilor avea atunci o întindere foarte mare. A restaurat în timpul arhipăstoririi sale Mănăstirile Dealu, Ghighiu, Suzana, Viforâta, Samurcăşeşti, Ciorogârla, Ţigăneşti, Pasărea şi alte asemenea. A fost aşadar un restaurator al vechilor, istoricelor şi importantelor mănăstiri şi biserici de ce cuprinsul arhiepiscopiei pe care o conducea. A avut curajul să ceară drepturi pentru preoţi, dar şi de a aminti autorităţilor cât de importantă este Biserica”, a spus Preasfinţia Sa. Cel de-al treilea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române s-a născut la data de 22 februarie 1901, în localitatea Sueşti, judeţul Vâlcea. A urmat studiile la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi a fost un timp preot de parohie. Rămas văduv, în anul 1945 a fost hirotonit Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Doi ani mai târziu a fost ales Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, iar la 06 iunie 1948 a fost înscăunat ca Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A trecut la cele veşnice în 26 martie 1977. Mormântul său se află, conform testamentului pe care l-a lăsat, în biserica Mănăstirii bucureştene Radu Vodă. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 19588, Ultimul acces: 2026-09-22 07:08:42
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1