Pomenirea făuritorilor unirii Basarabiei cu Patria-mamă[2016-03-27]de Iulian Dumitrascua S-au împlinit duminică, 27 martie 2016, 98 de ani de la unirea Basarabiei cu Regatul României. Cu acest prilej, membrii Sfatului Ţării de la Chişinău care au luat atunci decizia istorică a reunificării cu ţara mamă au fost pomeniţi în cimitirul Mănăstirii ilfovene Cernica, unde odihnesc o parte dintre ei, după cum informează Radio TRINITAS. Slujba Trisaghionului a fost oficiată de Preasfinţitul Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, după săvârşirea Sfintei Liturghii în biserica Mănăstirii Cernica. Preasfinţia Sa a subliniat în cuvântul său că Biserica nu îi uită şi îi pomeneşte pe cei care au simţit româneşte şi cei care au ştiut că graniţele care apar uneori în decursul istoriei nu-i pot separa pe adevăraţii fraţi. „A-i pomeni este un gest care arată că Biserica şi ţara nu-i uită pe cei care s-au afirmat în decursul istoriei, pe cei care au luptat, pe cei care au avut simţăminte curate şi sfinte, cei care au simţit româneşte şi cei care au ştiut că graniţele care apar uneori în decursul istoriei nu-i pot separa pe adevăraţii fraţi. De aceea, înălţăm şi noi smerită rugăciune către Părintele îndurărilor ca să aşeze cu drepţii sufletele celor care au luptat atunci pentru unirea Basarabiei cu ţara mamă, pentru toţi patrioţii care de o parte şi de alta a Prutului şi în alte locuri au luptat atunci şi mai luptă încă pentru ca fraţii să rămână fraţi”, a arătat Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. La pomenire au participat numeroase personalităţi culturale, reprezentanţi ai autorităţilor, tineri basarabeni aflaţi la studii în România, dar şi membri ai Corpului diplomatic al Republicii Moldova acreditat în Ţara noastră. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 911, Ultimul acces: 2026-09-26 10:36:41
|
Timp total: 0.03s...
[]:1