Sfânta Liturghie arhierească şi procesiune cu sfintele icoane în Atena - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sfânta Liturghie arhierească şi procesiune cu sfintele icoane în Atena

[2016-03-21]
În prima duminică din Postul Mare, 20 martie 2016, dedicată biruinţei dreptei credinţe asupra iconoclasmului şi a tuturor ereziilor, în Catedrala Sfântul Dionisie Areopagitul din Atena, a fost oficiată Sfânta Liturghie, condusă de Preafericitul Părinte Ieronim, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade.
După cum informează ecclesia.gr, la acest eveniment a fost prezent şi Preşedintele Republicii Elene, Excelenţa Sa, dl. Prokopis Pavlopoulos, care, conform tradiţiei locale, a rostit Simbolul de Credinţă (Crezul). De asemenea, au participat membri ai guvernului grec, parlamentari, reprezentanţi ai forţelor armate şi ambasadori ai altor state în Grecia.
Cuvântul festiv a fost rostit de Înaltpreasfinţitul Părinte Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie, care a făcut referire la faptul că sărbătoarea Duminicii Ortodoxiei leagă teologia de istorie.
Mitropolitul de Nafpaktos a subliniat faptul că „icoana ortodoxă exprimă o realitate istorică şi nu una imaginară, prezintă înomenirea Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu în istorie. Totodată, înscrie istoria metamorfozată, adică metamorfoza trupului şi schimbarea creaţiei prin energiile necreate ale lui Dumnezeu, de aceea, icoana ortodoxă este învăluită de slavă, care reprezintă lumina lui Dumnezeu şi împărtăşirea de acum a slavei cereşti viitoare”.
La final, a avut loc o procesiune cu sfintele icoane, în amintirea restabilirii cultului icoanelor în anul 843, de către Împărăteasa Teodora, fiul ei Mihail III şi Patriarhul Metodie Mărturisitorul al Constantinopolului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 904, Ultimul acces: 2026-09-26 12:06:27