Sâmbăta Sfântului Teodor la Catedrala istorică din Caransebeş - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sâmbăta Sfântului Teodor la Catedrala istorică din Caransebeş

[2016-03-19]
Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie, sâmbătă, 19 martie 2016, la Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeş.
Credincioşii veniţi în număr mare la sfânta slujbă au participat după Sfânta Liturghie şi la Slujba Parastasului de obşte, potrivit tradiţiei din această sâmbătă. Elevii de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu”, precum şi studenţii de la Secţia de teologie din Caransebeş au participat la slujbă. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului.
Preasfinţitul Părinte Lucian s-a rugat pentru credincioşii Eparhiei.
„Am petrecut împreună cu credincioşii, cu elevii şi studenţii teologi o săptămână cu adevărat duhovnicească, cu rugăciune intensă pentru iertarea păcatelor noastre celor de voie şi celor fără de voie şi pentru ca Dumnezeu să binecuvinteze viaţa noastră, cetatea Caransebeşului, Eparhia aceasta şi pe toţi cei dragi ai noştri. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i binecuvinteze pe toţi cei care s-au ostenit duhovniceşte şi s-au nevoit până acum, dar şi în celelalte săptămâni până în săptămâna patimilor, când sigur ne vom apropia cu toţii de cel mai mare Praznic al creştinătăţii, Învierea Mântuitorului Iisus Hristos din morţi. Nu în ultimul rând ne-am rugat în finalul acestei săptămâni şi pentru cei care nu mai sunt printre noi, pentru cei răposaţi din familia şi din neamul nostru. Dumnezeu să-i ierte pe cei adormiţi, să primească osteneala tuturor şi să ne dăruiască iertare de păcate şi viaţă veşnică”, a subliniat Preasfinţitul Părinte Lucian.
În vinerea din prima săptămână a Postului Mare, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a oficiat Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite tot la Catedrala istorică din Caransebeş, la care s-au împărtăşit un număr mare de credincioşi, precum şi elevi şi studenţi teologi.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2903, Ultimul acces: 2026-09-23 12:01:06