Canonul Sf. Andrei Criteanul la Catedrala Episcopală din Giurgiu[2016-03-19]Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a oficiat, joi, 17 martie 2016, slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, unit cu Pavecerniţa Mare, în Catedrala Episcopală din Giurgiu, informează site-ul oficial al Eparhiei.Preasfinţitul Părinte Ambrozie a rostit la finalul slujbei un cuvântul de învăţătură în care a explicat semnificaţia duhovnicească a pocăinţei, care trebuie înţeleasă ca fiind o naşterea din nou, naştere din apă şi din Duh, după cuvântul Mântuitorului, adresat lui Nicodim (Ioan II 3-6). „Prin pocăinţă, omul păcatului, legat de patimile sale, iese la lumină spre o viaţă independentă faţă de acelea şi spre adevărata libertate a duhului. Canonul Sfântului Andrei Criteanul, care poate fi descris cel mai bine ca o plângere de pocăinţă, ne înfăţişează proporţiile şi adâncimea păcatului şi ne îndeamnă să urmăm şi noi pilda bărbaţilor şi femeilor sfinte din Sfânta Scriptură, care au ales să părăsească starea de păcat şi să se apropie de Dumnezeu, dobândind astfel iertarea şi mila Lui cea mântuitoare”, a mai arătat Preasfinţia Sa. Ierarhul Giurgiului a vorbit şi despre Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, spunând despre aceasta că este o rugăciune scurtă, simplă, dar plină de putere şi bogăţie duhovnicească, cum numai marele Părintele Efrem Sirul, „alăuta Duhului Sfânt”, putea să o alcătuiască. Stăruind asupra cuprinsului ei, vom descoperi o întreagă teologie a pocăinţei, încât cu dreptate această rugăciune este numită şi Rugăciunea pocăinţei, a încheiat Preasfinţia Sa. Răspunsurile la strană au fost date de elevii Seminarului Teologic „Teoctist Patriarhul” din Giurgiu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2683, Ultimul acces: 2026-09-24 09:08:26
|
Timp total: 0.03s...
[]:1