Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană

[2016-03-14]

Sinaxa întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe (Chambésy, 21-28 ianuarie 2016) - Contribuţia Bisericii Ortodoxe la realizarea păcii, dreptăţii, libertăţii, a fraternităţii şi a dragostei între popoare şi la înlăturarea discriminărilor rasiale şi de altă natură
Biserica lui Hristos trăieşte „în lume”, dar ea „nu este din lumea aceasta” (Ioan 17,11;14-15). Biserica este semnul şi imaginea Împărăţiei lui Dumnezeu în istorie, pentru că ea anunţă o „făptură nouă” (2 Cor. 5,17), „ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea” (2 Petru 3,13), o lume în care Dumnezeu „va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi, nici plângere, nici strigăt, nici durere” (Apocalipsa 21,4-5).
Această aşteptare este deja trăită şi pregustată în Biserică, în special de fiecare dată când este oficiată Dumnezeiasca Euharistie şi când se întrunesc „în adunare” (1 Corinteni 11,20) fiii risipiţi ai lui Dumnezeu (Ioan 11,52), într-un trup, fără deosebire de rasă, sex, vârstă, origine socială sau orice altă formă de separare, acolo unde „nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască” (Galateni 3,28, Coloseni 3,11), într-o lume reconciliată, de pace şi de dragoste.
Biserica trăieşte, de asemenea, această pregustare a „făpturi celei noi”, a lumii transformate prin sfinţii săi, care, prin asceză şi prin virtuţile lor, au devenit încă în această viaţă chipuri ale Împărăţiei lui Dumnezeu, arătând şi dând asigurare astfel că aşteptarea unui lumi a păcii, a dreptăţii şi a dragostei nu este o utopie, ci „încredinţarea celor nădăjduite” (Evrei 11,1), care este posibilă prin Harul lui Dumnezeu şi prin lupta duhovnicească a omului.
Inspirată continuu prin aşteptare şi prin această pregustare a Împărăţiei lui Dumnezeu, Biserica nu rămâne indiferentă faţă de problemele omului din toate timpurile, ci, dimpotrivă, ea participă la temerile şi la problemele lui existenţiale, căci preia, ca Domnul său, durerea şi rănile sale provocate de răul care lucrează în lume şi, precum bunul samarinean, leagă rănile sale, turnând pe ele untdelemn şi vin (Luca 10,34) „prin cuvânt de răbdare şi mângâiere” (Romani 15,4; Evrei 13,22) şi prin iubire vie. Cuvântul său pentru lume nu are scopul principal de a denunţa, de a judeca sau de a condamna lumea (Ioan 3,17;12,47), ci de a-i oferi drept călăuză Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu, nădejdea şi încredinţarea că răul, în orice formă ar fi, nu are ultimul cuvânt în istorie şi că nu trebuie să-l lase să-i dicteze cursul.
Bazându-se pe aceste principii şi cu ansamblul experienţei şi al învăţăturii tradiţiei sale patristice, liturgice şi ascetice, Biserica Ortodoxă participă la grijile şi la temerile care preocupă pe omul epocii noastre, dorind să contribuie la rezolvarea lor, ca astfel să ofere lumii pacea lui Dumnezeu „care covârşeşte orice minte” (Filipeni 4,7), reconcilierea şi dragostea.
A.Valoarea persoanei umane
1.Valoarea persoanei umane, care decurge din creaţia omului după chipul lui Dumnezeu şi din misiunea sa în planul lui Dumnezeu pentru om şi pentru lume, a constituit o sursă de inspiraţie pentru Părinţii Bisericii Ortodoxe, care s-au aplecat asupra tainei iconomiei divine. Sfântul Grigorie Teologul subliniază în acest context că Creatorul „a plasat pe om pe pământ, ca pe o a doua lume, microcosm în macrocosm, ca un alt înger, o fiinţă dublă, creată pentru a-L adora, un supraveghetor al creaţiei vizibile, un iniţiat al lumii inteligibile, o fiinţă stăpânind peste fiinţele pământului(...) o fiinţă vie în această lume aspirând la o alta, încununarea tainei, apropiindu-se de Dumnezeu prin îndumnezeire (theosis)” (Grigorie Teologul, Cuvântarea 45,7. PG 36, 632AB). Scopul întrupării Cuvântului lui Dumnezeu este îndumnezeirea omului. Hristos, înnoindu-l în El Însuşi pe vechiul Adam (cf. Efeseni 2,15), „a îndumnezeit, astfel, omul întreg, ceea ce constituia începutul împliniri nădejdii noastre” (Eusebiu, Demonstratio Evangelica, 4, 14. PG 22, 289A).
Căci aşa cum în vechiul Adam a fost cuprins întreg neamul omenesc, tot aşa, în Adam Cel Nou a fost recapitulat întreg neamul omenesc („Fiul Cel Unic al lui Dumnezeu s-a făcut om ... pentru a recapitula şi a restaura în starea originară neamul omenesc care era căzut”, Chiril al Ierusalimului, Comentariul la Ioan IX, PG 74, 273D-275A). Această învăţătură a creştinismului privitoare la sacralitatea omului este sursa inepuizabilă a oricărui efort creştin pentru apărarea valorii şi a demnităţii persoanei umane.
2.Pe această bază, este indispensabilă cooperarea intercreştină în toate domeniile, pentru a apăra valoarea omului şi, bineînţeles, în aceeaşi măsură, binele care este pacea, în aşa fel încât eforturile pacifiste ale creştinilor, fără excepţie, să dobândească mai multă greutate şi forţă.
3.Recunoaşterea comună a valorii înalte a persoanei umane poate servi drept premiză a unei colaborări mai largi în acest domeniu. Bisericile Ortodoxe sunt chemate să contribuie la dialogul interreligios şi la cooperare şi, pe această cale, la înlăturarea tuturor manifestărilor de fanatism pentru întărirea prieteniei dintre popoare, la triumful libertăţii şi al păcii în întreaga lume, pentru binele fiecărei persoane, indiferent de rasă şi de religie. Se înţelege de la sine că această cooperare exclude orice formă de sincretism, ca şi orice tentativă din partea unei religii de a se impune asupra altora.
4.Suntem încredinţaţi că, împreună lucrători cu Dumnezeu (1 Corinteni 3,9), noi putem progresa în această slujire împreună cu toţi oamenii de bine, care se consacră căutării păcii lui Dumnezeu, pentru binele comunităţii umane, la nivel local, naţional şi internaţional. Această slujire este o poruncă a lui Dumnezeu (Matei 5,9).
B.Libertate şi responsabilitate
1.Darul dumnezeiesc al libertăţii este unul din cele mai mari daruri făcute omului, înţeles atât în calitate de purtător al chipului unui Dumnezeu personal, cât şi în calitate de membru al unei comunităţi de persoane în unitatea neamului omenesc, prin harul, viaţa şi comuniunea Persoanelor Divine în Sfânta Treime. „Dumnezeu a creat pe om la început liber şi autonom, cu o singură restricţie în legea poruncilor” (Grigorie Teologul, Cuvântarea XIV, 25, PG 35, 892A). Libertatea îl face pe om capabil să progreseze nesfârşit spre perfecţiunea spirituală, dar implică, în acelaşi timp, pericolul neascultării, adică abandonarea ascultării de Dumnezeu şi, în consecinţă, al căderii, de unde vin şi consecinţele tragice ale existenţei răului în lume.
2.Consecinţele acestui rău sunt imperfecţiunile şi neajunsurile, care predomină în lumea contemporană: secularizarea, violenţa, degradarea vieţii morale, fenomene negative precum flagelul drogurilor şi alte forme de dependenţă ce pot fi observate în cazul unor tineri, rasismul, cursa înarmării, războaiele şi catastrofele sociale cauzate de ele, discriminarea unor grupuri sociale, comunităţi religioase şi popoare întregi, inegalităţi sociale, limitarea drepturilor omului în domeniul libertăţii de conştiinţă şi, în mod special, al libertăţii religioase, dezinformarea şi manipularea opiniei publice, înapoierea economică, distribuirea disproporţionată sau absenţa completă a elementelor esenţiale pentru viaţă, foametea care afectează milioane de oameni, deportările forţate de populaţii şi traficul de fiinţe umane, folosirea necontrolată a biotehnologiei genetice şi a biomedicinii la începutul, pe timpul şi la sfârşitul vieţii umane – toate acestea întreţin angoasa nesfârşită în care se zbate omenirea zilelor noastre.
3.În faţa acestei situaţii, care a dus la degradarea noţiunii de persoană umană, datoria Bisericii Ortodoxe consistă astăzi în a pune în valoare, prin predică, prin teologie, prin cultul său şi prin activitatea sa pastorală adevărul libertăţii în Hristos. „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc. Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui. Iar conştiinţa, zic, nu a ta însuţi, ci a altuia. Căci de ce libertatea mea să fie judecată de o altă conştiinţă?” (1 Corinteni 10,23-24;29). Libertatea fără responsabilitate şi fără dragoste duce în final la pierderea libertăţii.
C. Despre pace şi dreptate
1.Biserica Ortodoxă recunoaşte şi subliniază în mod diacronic locul central al păcii şi al dreptăţii în viaţa oamenilor. Însăşi revelaţia în Hristos este caracterizată ca „Evanghelie a păcii” (Efeseni 6,15), căci Hristos „instaurând pacea prin sângele crucii Sale” (Coloseni 1, 20), „venind, a binevestit pace, vouă celor de departe şi pace celor de aproape” (Efeseni 2, 17). El a devenit „pacea noastră” (Efeseni 2,14). Această pace, „care covârşeşte orice minte” (Filipeni 4,7), este, după cum Hristos Însuşi a zis Apostolilor Săi înainte de Pătimirea Sa, mai mare şi mai importantă decât pacea pe care o promite lumea: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu” (Ioan 14,27) Căci pacea lui Hristos este rodul deplin al tuturor celor recapitulate în El: al demnităţii şi măreţiei persoanei umane ca chip al lui Dumnezeu; al manifestării unităţii organice a neamului omenesc şi a lumii în Hristos; a universalităţii în trupul lui Hristos a idealurilor de pace, de libertate şi de dreptate socială; şi, în cele din urmă, al rodirii iubirii creştine între oameni şi popoare. Adevărata pace este rodul triumfului pe pământ al tuturor idealurilor creştine. Este pacea care vine de Sus, pe care Biserica Ortodoxă o solicită totdeauna în cererile din rugăciunile sale zilnice, cerând-o de la Dumnezeu, Care pe toate le împlineşte şi Care ascultă rugăciunile celor care vin la El cu credinţă.
2.Cele prezentate arată în mod clar de ce Biserica, în calitate de „Trup al lui Hristos” (1 Corinteni 12,27), se roagă totdeauna pentru pacea lumii întregi, care, după Clement al Alexandriei, este sinonimă cu dreptatea (Stromata 4, 25. PG 8, 1369B-72A). Sfântul Vasile cel Mare adaugă: „nu mă pot convinge că sunt vrednic de a mă numi slujitor al lui Iisus Hristos, dacă nu sunt în stare să iubesc pe alţii şi să trăiesc în pace cu toată lumea – cel puţin atât cât depinde mine” (Epistola 203, 1. PG 32, 737B). Acest lucru este, după acelaşi Sfânt Părinte, atât de natural pentru un creştin, încât se poate spune „că nu este nimic altceva mai specific creştin, decât de a lucra pentru pace” (Epistola 114. PG 32, 528B). Pacea lui Hristos este forţa tainică ce îşi are sursa în reconcilierea omului cu Tatăl lui Cel Ceresc, datorită purtării de grijă a lui Iisus, care lucrează toate în toţi, care creează o pace inefabilă destinată de la începutul timpului şi ne împacă pe noi cu El Însuşi şi prin El Însuşi cu Tatăl (Dionisie Areopagitul, Despre numele divine, 11, 5. PG 3, 953AB).
3.Trebuie să subliniem, în acelaşi timp, că darurile spirituale ale păcii şi ale dreptăţii depind şi de sinergia umană. Sfântul Duh acordă daruri duhovniceşti, atunci când omul caută prin pocăinţă pacea şi dreptatea lui Dumnezeu. Aceste daruri, al păcii şi al dreptăţii, se realizează acolo unde creştinii fac eforturi în direcţia credinţei, a dragostei şi a speranţei în Iisus Hristos, Domnul nostru (1 Tesaloniceni 1,3).
4.Păcatul este o boală spirituală ale cărei simptome vizibile sunt conflictele, discordiile, crimele şi războaiele cu consecinţele lor tragice. Biserica încearcă să vindece nu numai simptomele vizibile ale acestei boli, ci şi boala însăşi, care este păcatul.
5.În acelaşi timp, Biserica Ortodoxă crede că este de datoria ei să încurajeze tot ceea ce este în mod real în slujba păcii (cf. Romani 14,19) şi care deschide calea spre dreptate, fraternitate, adevărata libertate şi dragoste reciprocă între toţi fiii Unicului Părinte Ceresc, ca şi între toate popoarele, care constituie familia umană. Ea împreună pătimeşte cu toţi oamenii, care, în diferite părţi ale lumii, sunt lipsiţi de binele păcii şi al dreptăţii.
D.Pacea şi împiedicarea războiului
1.Biserica lui Hristos condamnă războiul în general, căci ea îl consideră drept consecinţă a răului şi a păcatului în lume: „De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre?” (Iacob 4,1). Fiecare război constituie o ameninţare distructivă pentru creaţie şi pentru viaţă.
Mai ales în cazul războaielor duse cu arme de distrugere în masă, consecinţele ar fi îngrozitoare, nu numai pentru că ele cauzează moartea unui număr incalculabil de fiinţe umane, ci, mai mult, pentru că viaţa supravieţuitorilor ar deveni insuportabilă. Acestea ar cauza boli incurabile, mutaţii genetice şi alte efecte negative, care ar afecta grav generaţiile viitoare.
Nu numai armamentul nuclear este foarte periculos, ci şi armamentul chimic şi biologic, precum şi toate formele de armament, ce trezesc o iluzie de supremaţie şi de dominare a lumii înconjurătoare. Acest tip de armament întreţine un climat de frică şi de lipsă de încredere şi devine cauza unei noi curse a înarmărilor.
2.Biserica lui Hristos, considerând principial războiul ca o consecinţă a răului şi a păcatului în lume, încurajează orice iniţiativă şi orice efort de evitare şi prevenire a războiului, prin dialog şi orice alt fel de mijloace potrivite. În cazul în care războiul devine inevitabil, Biserica va continua să se roage şi să poarte grijă pastorală de fiii săi care sunt implicaţi în conflicte militare pentru apărarea vieţii şi a libertăţii lor, depunând toate eforturile pentru restabilirea păcii cât mai repede posibil.
3.Biserica Ortodoxă condamnă în mod ferm toate formele de conflicte şi de războaie, motivate de fanatism, bazat pe principii religioase. Tendinţa permanentă de creştere a represiunilor şi persecuţiilor împotriva creştinilor şi a altor comunităţi datorită credinţei lor, în Orientul Mijlociu şi în alte părţi, ca şi dezrădăcinarea creştinismului din leagănul său istoric suscită o preocupare profundă. Astfel, sunt ameninţate relaţiile interreligioase şi interetnice existente şi, în acelaşi timp, mulţi creştini sunt forţaţi să-şi părăsească ţările lor. Ortodocşii din lumea întreagă suferă împreună cu fraţii lor creştini şi cu toţi ceilalţi persecutaţi în această regiune şi fac apel la găsirea unei soluţii echitabile şi permanente a problemelor din regiune.
Biserica Ortodoxă condamnă, de asemenea, şi războaiele provocate de naţionalism, precum şi pe cele care provoacă epurări etnice, schimbări ale graniţelor statale şi ocuparea de teritorii.
E.Biserica Ortodoxă în faţa discriminărilor
1.Domnul, Regele dreptăţii (cf. Evrei 7,2-3), dezaprobă violenţa şi nedreptatea (cf. Psalm 10,5), condamnă comportamentul inuman faţă de aproapele (cf. Marcu 25,41-46; Iacob 2,15-16). În Împărăţia Sa – a cărei imagine şi prezenţă în lume este Biserica – nu este niciun loc pentru ura între popoare şi nici pentru duşmănia şi intoleranţa de vreun fel (cf. Isaia 11,6; Romani 12,10).
2.Poziţia Bisericii Ortodoxe faţă de acest subiect este foarte clară: Biserica Ortodoxă crede că Dumnezeu „a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc, ca să locuiască peste toată faţa pământului” (Faptele Apostolilor 17,26) şi că în Hristos „nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi” (Galateni 3,28). La întrebarea „cine este aproapele meu?”, Hristos a răspuns prin parabola samariteanului milostiv (Luca 10,25-37). Astfel, El ne-a învăţat să înlăturăm orice barieră de duşmănie şi de prejudecată. Biserica Ortodoxă mărturiseşte că fiecare fiinţă umană – independent de culoare, religie, rasă, gen, naţionalitate sau de limbă – este creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi este un membru egal al comunităţii umane. Potrivit credinţei sale, Biserica refuză discriminarea sub formele enumerate mai sus, care presupun o deosebire în demnitate între persoane.
3.Biserica, respectând principiile drepturilor omului şi tratamentului egal al oamenilor, urmăreşte să aplice aceste principii în lumina învăţăturii sale despre Sfintele Taine, despre familie, despre locul bărbatului şi al femeii în Biserică şi despre valorile tradiţiei bisericeşti în general. Biserica îşi rezervă dreptul de a da mărturie şi dă mărturie despre învăţătura sa în spaţiul public.
F.Misiunea Bisericii Ortodoxe ca mărturie de dragoste în slujire
1.Îndeplinind misiunea ei de mântuire în lume, Biserica Ortodoxă poartă grijă în mod activ de toţi cei care au nevoie de ajutor, de flămânzi, de cei în nevoi, de bolnavi, de persoane cu dezabilităţi, de persoane în vârstă, de cei oprimaţi, de captivi, de prizonieri, de cei fără adăpost, de orfani, de victime ale catastrofelor şi conflictelor armate, ale traficului de fiinţe umane şi ale oricărei forme de sclavagism al epocii contemporane. Eforturile Bisericii Ortodoxe pentru depăşirea sărăciei extreme şi a nedreptăţii sociale sunt o expresie a credinţei sale şi o slujire adusă Domnului Însuşi, Care se identifică, astfel, cu toţi oamenii, mai cu seamă cu cei în nevoi: „întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25,40). Biserica poate coopera cu toate instituţiile sociale în întreaga diversitate a slujirii sale sociale.
2.Antagonismele şi ostilităţile care stăpânesc în lume conduc la nedreptate şi inegalitate în ceea ce priveşte participarea oamenilor şi a naţiunilor la bunurile creaţiei divine. Ele privează milioane de oameni de bunurile de primă necesitate şi duc la sărăcirea personalităţii umane. Ele provoacă migraţii masive de populaţii, dau naştere la conflicte etnice, religioase şi sociale, care ameninţă coeziunea internă a societăţilor umane.
3.Biserica nu poate să rămână indiferentă la procesele economice care influenţează de o manieră negativă întreaga omenire. Biserica insistă asupra necesităţii de a fonda economia pe principii morale şi, de asemenea, de a servi activ, prin aceasta, omul, urmând învăţătura Apostolului Pavel „căci ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua” (Faptele Apostolilor 20,35). Sfântul Vasile cel Mare scrie că „scopul pe care trebuie să-l urmărească fiecare în lucrarea sa este, deci, de a veni în ajutorul celor nevoiaşi şi nu de a se îngriji de nevoile proprii” (Sfântul Vasile cel Mare, Regulile cele mari, 42. PG 31, 1025 A).
4.Decalajul dintre bogaţi şi săraci se adânceşte în mod dramatic din cauza crizei economice, care, de obicei, este rezultatul unei speculaţii necontrolate din partea anumitor reprezentanţi ai unor cercuri financiare, a acumulării de bogăţie în mâinile unui număr mic de persoane şi a unei activităţi economice falsificate, care, fiind lipsită de dreptate şi de sensibilitate umană, nu serveşte în final necesităţilor adevărate ale omenirii. O economie viabilă este o economie care combină eficienţa cu dreptatea şi cu solidaritatea socială.
5.În aceste condiţii tragice, se poate înţelege imensa responsabilitate a Bisericii în lupta împotriva foametei şi a tuturor formelor de sărăcie, de care este plină lumea. Acest fenomen al epocii noastre, când ţările trăiesc într-un sistem de economie globalizată, scoate în evidenţă criza gravă de identitate a lumii moderne. Foametea nu pune în pericol doar darul dumnezeiesc al vieţii pentru popoare întregi, ci afectează, de asemenea, demnitatea înaltă a persoanei umane şi, în acelaşi timp, aduce ofensă lui Dumnezeu Însuşi. Din această cauză, dacă grija de propria noastră hrană este un subiect material, grija de hrana aproapelui nostru este un subiect de ordin spiritual (Iacob 2,14-18). Este, deci, o datorie a tuturor Bisericilor Ortodoxe să se arate solidare şi să organizeze ajutorarea de o manieră eficientă faţă de fraţii în nevoi.
6.Sfânta Biserică a lui Hristos, care uneşte în trupul său sobornicesc multe popoare, promovează principiul solidarităţii umane şi o cooperare mai intensă a popoarelor şi a statelor pentru rezolvarea pe cale paşnică a conflictelor.
7.Biserica este preocupată, în acelaşi timp, de impunerea asupra omenirii a unui mod de viaţă din ce în ce mai consumist, lipsit de orice suport al valorilor morale creştine. În acest sens, acest consumism, combinat cu globalizarea secularizată, tinde să ducă popoarele la pierderea rădăcinilor lor spirituale, a memoriei lor istorice şi la uitarea tradiţiilor.
8.Mijloacele mass-media cad adesea sub controlul ideologiei globalismului liberal şi devin promotoare ale unei ideologii consumiste şi ale imoralităţii. Cazurile de tratare fără respect, chiar blasfematorii, a valorilor religioase provoacă discordii şi revolte în sânul societăţii, suscitând o anumită nelinişte. Biserica previne pe credincioşii ei de pericolul manipulării conştiinţelor prin mijloacele mass-media, de folosire a lor nu pentru apropierea între oameni şi popoare, ci pentru manipularea lor.
9.În transmiterea învăţăturii sale şi în împlinirea misiunii sale mântuitoare pentru omenire, Biserica este din ce în ce mai confruntată cu manifestări ale ideologiei seculariste. Biserica lui Hristoseste invitată să exprime şi să pună în evidenţă în lume mărturia sa profetică faţă de lume, bazându-se pe experienţa credinţei şi amintind astfel adevărata sa misiune pentru popor, „proclamând” Împărăţia lui Dumnezeu şi cultivând conştiinţa unităţii turmei sale. Perspective largi se deschid astfel în faţa ei, căci, ca element esenţial al învăţăturii sale eclesiologice, ea descoperă lumii fragmentate comuniunea şi unitatea euharistică.
10.Voinţa unei creşteri constante a prosperităţii şi a unui consum neînfrânat antrenează în mod inevitabil o utilizare disproporţionată a resurselor naturale şi o epuizare a lor. Lumea, creată de Dumnezeu pentru a fi cultivată şi păstrată pentru om (cf. Facerea 2,15), este supusă consecinţelor păcatului omenesc: „Căci făptura a fost supusă deşertăciunii - nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o - cu nădejde […] se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu. Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum” (Romani 8,20-22). Criza ecologică actuală este legată de schimbările climatice şi de încălzirea pământului şi face imperativă obligaţia Bisericii de a contribui, prin mijloacele spirituale de care dispune, la protejarea creaţiei lui Dumnezeu împotriva efectelor lăcomiei umane.
Lăcomia de a satisface nevoile materiale duce la sărăcirea spirituală a omului şi la distrugerea mediului înconjurător. Nu trebuie uitat că bogăţia naturală a pământului nu este proprietatea omului, ci a Creatorului: „Al Domnului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea” (Psalm 23,1). Astfel, Biserica Ortodoxă subliniază necesitatea protejării creaţiei lui Dumnezeu, cultivând sensul responsabilităţii faţă de mediul înconjurător, care este un dar al lui Dumnezeu, evidenţiind valoarea virtuţilor cumpătării şi autocontrolului. Trebuie să ne amintim că nu doar generaţiile actuale ci şi cele care vor veni au dreptul la bogăţiile naturale pe care ni le-a dăruit Creatorul.
11.Pentru Biserica Ortodoxă, capacitatea de cercetare ştiinţifică a lumii constituie un dar al lui Dumnezeu făcut omului. Însă, în acelaşi timp, Biserica Ortodoxă subliniază pericolele pe care le implică anumite realizări ştiinţifice. Biserica Ortodoxă consideră că omul de ştiinţă este liber nu numai să facă cercetări, ci şi să stopeze cercetarea atunci când principiile creştine şi umane sunt încălcate. „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos” (1 Corinteni 6,12). Sfântul Grigorie Teologul: „Binele nu mai este bine, dacă mijloacele sunt rele” (Cuvântarea teologică 1, 4 PG 36, 16C). Acest punct de vedere al Bisericii se dovedeşte a fi din mai multe raţiuni indispensabil pentru a delimita în mod corect libertatea şi pentru a pune în valoare roadelor ştiinţei, pentru care se prevăd realizări în aproape toate domeniile, în special cel al biologiei, unde, sunt de preconizat atât succese, cât şi pericole. În acelaşi timp, subliniem caracterul sacru de necontestat al vieţii umane, de la conceperea sa până la moartea sa naturală.
12.Pe parcursul ultimilor ani se remarcă dezvoltarea fulgerătoare a ştiinţelor biologice, precum şi, legate de acestea, a biotehnologiilor cu multe realizări, dintre care un mare număr sunt considerate benefice pentru om, deşi altele provoacă dileme de natură morală sau sunt considerate că ar trebui respinse. Biserica Ortodoxă afirmă că omul nu este un simplu ansamblu de celule, de ţesuturi şi de organe şi că el nu este determinat numai de factori biologici. Omul este creat după chipul lui Dumnezeu (Facerea 1,27) şi va trebui să fie tratat cu respectul care i se datorează. Recunoaşterea acestui principiu fundamental duce la concluzia că, atât în timpul cercetărilor ştiinţifice, cât şi al aplicării în practică a noilor descoperiri şi invenţii, trebuie apărat dreptul absolut al fiecărui om de a fi tratat cu respect şi onoare în orice stadiu al vieţii sale, ca fiind voinţa lui Dumnezeu, aşa cum aceasta a fost descoperită în creaţie. Cercetarea trebuie să ţină cont de principiile morale şi spirituale ale vieţii şi de valorile şi tradiţiile creştine. În acelaşi timp, trebuie arătat respectul imperios pentru întreaga creaţie a lui Dumnezeu, atât în timpul folosirii sale de către om, cât şi în timpul cercetării, urmând porunca pe care i-a dat-o Dumnezeu ( cf. Facerea 2,15).
13.În aceste vremuri de secularizare, se observă în mod special necesitatea de a sublinia importanţa sănătăţii vieţii în perspectiva crizei spirituale, ce caracterizează civilizaţia modernă. Confuzia între libertate şi viaţa libertină duce la creşterea criminalităţii, a distrugerii şi a profanării locaşurilor de cult şi la dispariţia respectului faţă de libertatea aproapelui său şi faţă de sacralitatea vieţii. Tradiţia ortodoxă, fiind formată prin experienţa practică a adevărurilor creştine, este purtătoare de spiritualitate şi de morală ascetică, ce trebuie evidenţiate şi promovate în mod special în zilele noastre.
14.Grija pastorală specială a Bisericii pentru tineret şi copii continuă în mod constant, având drept scop educarea lor în Hristos. Prelungirea responsabilităţii pastorale a Bisericii faţă de instituţia dumnezeiască a familiei este de la sine înţeleasă, căci ea s-a bazat întotdeauna şi în mod necesar pe sfinţenia Tainei Cununiei creştine, ca unirea dintre un bărbat şi o femeie, care reprezintă unirea dintre Hristos şi Biserica Sa (Efeseni 5,32). Aceasta devine actuală, în special, în contextul tentativelor de legalizare, în anumite ţări, şi de justificare teologică în anumite comunităţi creştine, a formelor de coabitare opuse tradiţiei şi învăţăturii creştine.
15.În perioada contemporană, ca de altfel în toate timpurile, glasul profetic şi pastoral al Bisericii se adresează inimii omului şi îl îndeamnă, împreună cu Apostolul Pavel, să adopte şi să trăiască toate „câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit” (Filipeni 4,8), dragostea jertfitoare a Domnului Său Răstignit, singura cale spre o lume a păcii, a dreptăţii, a libertăţii şi a dragostei între oameni şi popoare.
Chambésy, 26 ianuarie 2016
Semnează:
SS Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, Preşedinte
PF Teodor al II-lea, Patriarhul Alexandriei
În numele PF Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei, Mitropolitul Isaac
PF Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului
PF Kiril, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii
PF Irineu, Patriarhul Serbiei
PF Daniel, Patriarhul României
PF Neofit, Patriarhul Bulgariei
PF Ilia al II-lea, Patriarhul Georgiei
PF Hrisostom, Arhiepiscopul Noii Justiniane şi al întregului Cipru
În numele PF Ieronim, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade, Mitropolitul Gherman de Elis
În numele PF Sava, Mitropolitul Varşoviei şi al întregii Polonii, Episcopul Gheorghe de Siemiatycze
PF Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei şi al întregii Albanii
PF Rastislav, Arhiepiscop de Presov şi Mitropolit al Ţinuturilor Cehiei şi al Slovaciei.
(Traducere din limba franceză: Pr. Prof. Dr. Viorel Ioniţă)

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 917, Ultimul acces: 2026-09-24 14:58:08

Timp total: 0.04s...

[]:1