Patriarhul Irinej al Serbiei efectuează prima sa vizită canonică în Australia[2016-03-08]Pentru prima dată de când a fost ales ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Sârbe (2010), Preafericitul Părinte Irinej efectuează o vizită canonică, în perioada 02 – 13 martie 2016, în Eparhia sârbă a Australiei şi Noii Zeelande. Programul conţine vizite şi slujiri la cele mai importante biserici ale comunităţilor ortodoxe sârbe din cele două ţări. Printre cele mai importante evenimente la care va participa Patriarhul Irinej se numără şi sfinţirea Catedralei Sfânta Treime din cartierul Brunswick East al capitalei statului australian Victoria.Patriarhul Irinej este însoţit de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe Sârbe formată din Mitropolitul Amfilohije de Muntenegru şi Litoral, protopresbiterul Stojadin Pavlovic, directorul biroului administrativ al Patriarhiei Sârbe, şi diaconul Aleksandar Sekulic, coordonatorul cabinetului patriarhului sârb. Delegaţia sârbă a fost întâmpinată pe aeroportul din Melbourne, marţi, 01 martie 2016, de către Preasfinţitul Părinte Irinej al Mitropoliei Ortodoxe Sârbe a Australiei şi Noii Zeelande, alături de clerici şi credincioşi din eparhie. Ziua următoare, Primatul Bisericii Ortodoxe Sârbe a vizitat, alături de însoţitorii săi, Biserica Sfântul Gheorghe din cartierul Saint Albans din Melbourne. La iniţiativa parohului bisericii, Pr. Borislav Petrovic, credincioşii au strâns 10.000 de dolari australieni pentru a veni în sprijinul tinerilor şi persoanelor vulnerabile din Kosovo şi Metohija. În după-amiaza aceleiaşi zile, delegaţia sârbă a vizitat Mănăstirea Maicii Domnului – Grabnic ajutătoarea, unde a fost întâmpinată de Episcopii Ezekiel de Dervis şi Iacov de Militupolis, precum şi de stareţa mănăstirii Kalisteni. Joi, 03 martie 2016, Preafericitul Părinte Irinej a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfântul Sava din oraşul Elaine, Victoria, alături de care au coliturghisit ierarhi şi preoţi atât din cuprinsul Mitropoliei sârbe Australiei şi Noii Zeelande, cât şi din eparhiile aparţinând Bisericilor Ortodoxe surori. În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, 06 martie 2016, Patriarhul Serbiei a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Sfânta Treime din Bunswick East, alături de Mitropolitul Amfilohije de Muntenegru, Episcopul Longhin al Eparhiei ortodoxe sârbe din Noua Graceaniţa şi America Central-occidentală şi Episcopul Irinej al Australiei şi Noii Zeelande. Cu această ocazie, Preafericirea Sa a oficiat sfinţirea catedralei. La acest eveniment a participat un număr mare de credincioşi care au contribuit la renovarea şi împodobirea bisericii achiziţionate în anii 1970 de la Biserica Anglicană. La finalul sfintei Liturghii, Patriarhul Irinej a oferit distincţii de vrednicie şi medalii enoriaşilor care au oferit un exemplu semenilor prin donaţiile şi eforturile personale şi care participă activ la viaţa liturgică a bisericii. Luni seara, 07 martie 2016, la biserica Sfântul Sava din Greensborough, Preafericitul Părinte Patriarh Irinej s-a întâlnit cu membrii Asociaţiei Tineretului Ortodox Sârb (Serbian Orthodox Youth Association - SOYA), purtând discuţii duhovniceşti cu tinerii. În următoarele zile sunt prevăzute vizite la principalele comunităţi ortodoxe sârbe din protoieriile Perth-Adelaide, Sydney şi Brisbane-Wellington. Vineri seara, 11 martie, Patriarhul Irinej va participa la festivitatea dedicată Sfântului Nicolae Velimirovici, ocrotitorul spiritual al Asociaţiei Tineretului Ortodox Sârb din Australia, organizată de parohia Sfântul Nicolae din Blacktown. Vizita canonică a Preafericitului Părinte Irinej, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe, se va încheia Duminică, 13 martie, după oficierea sfintei liturghii patriarhale la Biserica Sfântul Nicolae din Woolloongabba şi masa festivă. Plecarea spre Serbia este programată în seara aceleiaşi zile, de pe aeroportul din Brisbane. Surse: http://spc.rs/ Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 883, Ultimul acces: 2026-09-25 03:53:20
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1