Ziua de 8 martie marcată la Grădiniţa „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Buzău - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Ziua de 8 martie marcată la Grădiniţa „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Buzău

[2016-03-08]
Preşcolarii de la Grădiniţa „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău, împreună cu doamnele educatoare, au organizat, marţi, 08 martie 2016, cu ocazia zilei „Internaţionale a Femeii”, mai multe ateliere de creaţie cu tema „Sărbătorile primăverii”.
„La acţiuni au participat toate cele trei grupe de copii ale unităţii de învăţământ. Micuţii au recitat poezii, au confecţionat felicitări, pe care le-au dăruit apoi mămicilor. Programul s-a încheiat prin interpretarea mai multor cântece şi prin rostirea unei rugăciuni închinate Maicii Domnului”, a precizat educatoarea Georgeta Aldea.
Atelierele de creaţie „Sărbătorile primăverii" fac parte din cadrul evenimentelor şi acţiunilor organizate de grădiniţă cu prilejul Anului Omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox în Patriarhia Română.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 873, Ultimul acces: 2026-09-26 07:56:10