ARCB reacţionează la declaraţiile primarului general interimar al Capitalei[2016-03-08]Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti (ARCB) îşi exprimă indignarea faţă de afirmaţia falsă a primarului interimar al Capitalei, domnul Ioan Răzvan Sava, referitoare la clădirea ilegală Cathedral Plaza. Domnia sa, citat de Agerpres, a afirmat ieri, 7 martie 2016, că "la acest moment nu există nici o decizie de instanţă de demolare a Cathedral Plaza". Această afirmaţie este total falsă. O ştie toată ţara. Tocmai primarul interimar se face că nu ştie?Situaţia juridică din jurul acestui mastodont stabilită de instanţele româneşti şi europene, este următoarea: autorizaţia de construire este anulată irevocabil prin decizia nr. 1989/2010 a Curţii de Apel Suceava; primarul general al Capitalei este obligat să desfiinţeze clădirea şi să refacă parcul public de lângă Catedrală, prin sentinţa nr. 2520/2012 a Tribunalului Dâmboviţa, devenită irevocabilă prin decizia nr. 456/2013 a Curţii de Apel Ploieşti; clădirea este radiată din cartea funciară, radiere confirmată prin decizia irevocabilă nr. 1295/2015 a Curţii de Apel Bucureşti, după ce firma reuşise o intabulare ilegală în iunie 2011; statul român nu are nici o obligaţie către firma constructoare după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin decizia din 10 aprilie 2012 în cadrul cererii 10787/2008, a respins plângerea Millennium Building Development SRL împotriva României. Faptul că investitorul doreşte reautorizarea proiectului ilegal Cathedral Plaza nu afectează în nici un fel decizia irevocabilă de demolare. Primarul interimar, prin afirmaţia de ieri, dă mai mult impresia că slujeşte interesele unui proiect ilegal decât că respectă şi că pune în aplicare decizia definitivă şi irevocabilă de desfiinţare a Cathedral Plaza. Este de neacceptat un asemenea comportament. Având în vedere declaraţiile false date publicităţii de către primarul general interimar, ARCB îşi rezervă dreptul de a folosi toate mijloacele legale pentru sancţionarea acestora. (Biroul de presă al Arhidiecezei de Bucureşti) Completare: Dăm publicităţii o înţelegere între Millennium Building Development SRL şi autorităţile statului (vezi aici), înţelegere realizată cu 10 ani în urmă, înainte de obţinerea autorizaţiei ilegale şi ţinută la secret. Prin înţelegerea notarială din 13 februarie 2006 dintre SC Millennium Building Development SRL şi Primăria sectorului 1 Bucureşti, realizată în faţa unui notar public din Bucureşti, SC Millennium Building Development SRL s-a angajat, sub sancţiunea infracţiunii de fals în declaraţii, că "nu se va întoarce cu daune împotriva Primăriei Sectorului 1 Bucureşti în cazul în care vor fi anulate contractele de concesiune", realizate cu Primăria Capitalei "cu privire la terenurile situate în Bucureşti, sector 1, str. General Berthelot / str. Luterană". O înţelegere care arată în mod clar că ambele părţi erau conştiente de caracterul ilegal al documentelor şi al clădirii. O înţelegere prin care autorităţile statului, în loc să respecte legea şi să protejeze Catedrala Sf. Iosif, monument de arhitectură înscris în patrimoniul naţional şi universal, au primit garanţii din partea firmei că nu vor fi purtate în justiţie pentru ilegalităţile comise. Ţinând cont de afirmaţiile de ieri ale primarului interimar ne întrebăm ce alte înţelegeri de culise sunt în spatele vorbelor sale. (Sursa: vedeţi aici) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 904, Ultimul acces: 2026-09-21 10:26:43
|
Timp total: 0.03s...
[]:1