Bilanţuri şi perspective la încheierea Anului Vieţii Consacrate (II)[2016-02-04]Trecerea de la Anul Vieţii Consacrate la Jubileu este marcată de un cuvânt cheie: milostivire. Papa Francisc personal a fost cel care a sugerat această perspectivă pentru drumul viitor al tuturor consacraţilor şi consacratelor din lume, a precizat Cardinalul JoĂŁo Braz de Aviz, prefect al Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică. În acest interviu acordat pentru L'Osservatore Romano, apărut pe Ercis.ro în traducerea pr. Mihai Pătraşcu, Cardinalul brazilian a trasat un bilanţ şi a indicat orizonturile din acest an care s-a încheiat cu Liturghia celebrată de Pontif în Bazilica San Pietro în seara zilei de 2 februarie 2016, sărbătoarea liturgică a Prezentării Domnului. Vă oferim a doua şi ultima parte din acest interviu.- În ce punct este revizuirea documentului "Mutuae relationes", despre raporturile dintre Episcopi şi călugări? - Am făcut o consultare şi lucrăm împreună cu Uniunea Superiorilor Majori şi cu Uniunea Internaţională a Superioarelor Majore. Este vorba despre o colaborare foarte rodnică. Papa a definit cele două principii centrale asupra cărora trebuie lucrat: spiritualitatea de comuniune şi co-existenţialitatea dimensiunii ierarhice şi a celei carismatice. Cred că trebuie să se vadă relaţia dintre ierarhie şi carisme în sensul comuniunii. De fapt, în spiritualitatea comuniunii, relaţiile se completează şi devin adevărate, pozitive. Şi astfel se depăşesc dificultăţile de raport. Al doilea principiu este cel de a repune în lumină co-esenţialitatea dimensiunii ierarhice şi a celei carismatice, pentru că aceste două dimensiuni provin de la începuturile Bisericii. Duhul Sfânt care vorbeşte şi într-o dimensiune şi în cealaltă nu se contrazice. Acest lucru are consecinţe practice, ca nevoia de a recupera raporturi adevărate în adevăr, în milostivire şi în libertate. Trebuie să regăsim această maturitate pentru binele Bisericii. Aceasta înseamnă că trebuie să ne angajăm mult mai mult în drumul de comuniune între toate institutele şi între institute şi Bisericile locale. - Vorbind despre comuniune, există o sensibilitate ecumenică în consacraţi? - Desigur. Şi este foarte mare: aş spune că de acum este un factor dobândit. Sunt puţine cazurile în care nu se simte această sensibilitate. În general, în viaţa consacrată nu există numai dimensiunea ecumenică, ci este alimentată şi cea a dialogului interreligios. Cu globalizarea am venit în contact cu vechile culturi şi cu marile tradiţii religioase. Consacraţii au primit apelul lansat de Papa Francisc să ne cunoaştem mai mult, să ne iubim mai mult, să construim împreună pacea, pentru că toţi cei care lucrează pentru Dumnezeu lucrează pentru valorile umane. Există şi raportul necesar cu aceia care în cultura actuală nu simt dimensiunea credinţei. Nu putem spune că sunt vinovaţi: sunt fraţi şi surori cu care trebuie să se parcurgă un drum comun. Viziunea Bisericii este mereu deschisă şi consacraţii o sprijină şi încearcă să o întrupeze. - Care este angajarea consacraţilor ca răspuns la gravele urgenţe sociale din timpul nostru, ca aceea a refugiaţilor? - Răspund cu un exemplu. Am fost în biserica romană din Traspontina pentru a cincizecea aniversare a Uniunii Internaţionale a Superioarelor Majore. La sfârşitul celebrării, au fost prezentate două comunităţi compuse din zece surori. Fiecare dintre ele aparţinea unei Congregaţii şi unei culturi diferite. Au mers în Sicilia pentru a fi aproape de refugiaţi. Acestea sunt iniţiative care se înmulţesc, sub semnul inter-congregaţionalităţii şi al internaţionalităţii. La Roma există multe proiecte apărute după apelul Papei Francisc în favoarea refugiaţilor. Papa invită societatea la dialog, să înţeleagă anumite situaţii şi să ia asupra sa pe săraci. Consacraţii răspund cu entuziasm la acest apel. - Poate să fie interpretată astfel chemarea la milostivire? - În raporturile intra-ecleziale uneori reiese o atitudine prin care se cere ceva de la celălalt. În schimb se merge împreună mult mai mult respectându-l pe celălalt şi deschizându-te spre celălalt. Acest lucru este fundamental. Consacraţii nu ar merge în misiune în locurile cele mai dificile dacă nu ar trăi milostivirea. De Crăciun am fost într-o misiune din Dombe, în Dieceza din Chimoio, Mozambic. Am fost însoţit de trei surori care lucrează cu mine. Am văzut cum Evanghelia este importantă acolo. Această misiune, care are şaizeci de ani, a fost distrusă de război, dar apoi a fost redeschisă. Într-un context cultural în care încă se vând femeile şi copiii, unde este comerţul cu organe şi vrăjitorul comandă viaţa şi moartea, Evanghelia este lumină. Şi populaţia înţelege aceasta. Aceasta este milostivirea pe care am constatat-o. În ziua de Crăciun a fost adus la misiune trupuşorul unei fetiţe de doi ani căreia i-au luat inima, capul şi mâinile: probabil pentru a alimenta traficul de organe, sau pentru că a spus cineva că trebuia să se facă aşa. Acest lucru ne-a lovit într-un mod atât de puternic încât am înţeles cu adevărat câtă nevoie este de Evanghelie şi de consacraţi care să arate lumina lui Dumnezeu. - Care sunt noutăţile documentului dicasterului "Identitatea şi misiunea fratelui călugăr în Biserică", prezentat în decembrie? - Acest document a arătat cum consacrarea masculină nu este în raport cu preoţia ministerială. În trecut, congregaţiile s-au concentrat mult asupra acestui raport, astfel încât vocaţia în viaţa consacrată masculină era aceea a preotului. Nu este aşa. Preotul este o vocaţie ministerială, dar consacrarea masculină este bazată pe alegerea pe care Dumnezeu o face cu privire la persoană pentru viaţa consacrată în cele trei voturi. Este în mod esenţial o viaţă fraternă şi de comuniune. Este nevoie să ne întoarcem la această dimensiune a fraternităţii. Primim multe răspunsuri de la fraţi care nu se mai simt ca persoane de categoria a doua. Acesta va fi un motiv pentru atâtea alte consacrări. (Sursa: ERCIS.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1114, Ultimul acces: 2026-10-25 03:21:34
|
Timp total: 0.04s...
[]:1