Cardinalul Parolin a celebrat încheierea Anului Vieţii Consacrate în Slovenia - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Cardinalul Parolin a celebrat încheierea Anului Vieţii Consacrate în Slovenia

[2016-02-03]
Cardinalul Pietro Parolin, secretarul de stat al Vaticanului, a celebrat marţi Liturghia de încheiere a Anului Vieţii Consacrate în Catedrala din Ljubljana, Slovenia. În predica sa pentru Ziua Mondială a Vieţii Consacrate, din sărbătoarea Prezentării la Templu, Cardinalul Parolin a chemat persoanele consacrate din Biserica slovenă să se prezinte Domnului.
"Acest gest, interior si exterior, caracterizează sărbătoarea de astăzi: a te prezenta pe sine şi a fi prezentat. Acesta a fost gestul făcut de Maria şi Iosif care, după cum am auzit în Evanghelie, 'după ce s-au împlinit zilele purificării lor, după Legea lui Moise, l-au dus pe copil la Ierusalim, ca să îl ofere Domnului, după cum este scris în Legea Domnului'. Aceasta este gestul pe care fiecare dintre noi, persoanele consacrate în special, suntem chemaţi să îl reînnoim, cu inimile curate şi sincere şi cu întreg devotamentul nostru." A continuat amintind lunga istorie a Bisericii slovene. "Puteţi prezenta Domnului o istorie glorioasă. Nu a durat mult până viaţa consacrată a apărut în Biserica voastră, căci Sf. Ieronim scria deja fecioarelor din Aemona (astăzi Ljubljana) şi unui călugăr pe numele lui Anton, despre experienţa sa de viaţă monastică în deşertul sirian. Le-a încurajat să îşi hrănească relaţiile interpersonale printr-o comuniune profundă şi sfântă."
Cardinalul şi-a încheiat predica amintindu-le celor prezenţi să lase întotdeauna loc pentru Domnul în vieţile lor consacrate. "Este important, mai ales astăzi, să nu trecem cu vederea esenţialul, să depăşim riscul de a lăsa la o parte ce este important pentru ce este urgent, esenţialul pentru contingent. Între miile de preocupări şi multele interese, lucrurile de făcut şi de urmărit, să lăsăm mereu spaţiul necesar pentru a hrăni zi cu zi relaţie noastră personală cu Domnul. Să nu uităm niciodată să îi lăsăm spaţiu lui Isus, ca să ne poată umple cu binecuvântarea Lui şi să ne dea tot ce mai trebuie, inclusiv înţelepciunea şi creativitatea necesare pentru a ne îndeplini sarcinile noastre cu răbdare şi eficienţă."
Tot ieri, Cardinalul Pietro Parolin s-a întâlnit cu prim-ministrul sloven, Miro Cerar, ambii cerând o rezolvare "umană şi bazată pe solidaritate" a crizei refugiaţilor. Prelatul a spus că Papa Francisc insistă că acesta este "punctul de plecare" de la care trebuie pornit în soluţionarea crizei, invitând de asemenea la găsirea şi tratarea surselor problemelor. Secretarul de stat a început marţi o vizită de trei zile în Slovenia, fiind programat ca joi să viziteze refugiaţii din Dobova. Premierul a anunţat deschiderea unei Nunţiaturi Apostolice permanente în această ţară, iniţiativă pe care Cardinalul Parolin a numit-o semn al dorinţei ambelor ţări de a-şi întări relaţiile.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1095, Ultimul acces: 2026-10-25 03:52:05