Slujire arhierească la Catedrala din Târgovişte[2016-02-03]Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a oficiat, marţi, 02 februarie 2016, Sfânta Liturghie, la Catedrala din Târgovişte, ocazie cu care a hirotonit întru preot pe tânărul diacon Gheorghe Răzvan Gagiu, absolvent al Facultăţii de Teologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Valahia din Târgovişte, pe seama Parohiei Glodeni, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae - Protoieria Pucioasa, după cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgovişte.În cuvântul de învăţătură rostit cu această ocazie, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon a vorbit despre semnificaţia spirituală şi misionară a sărbătorii Întâmpinării Domnului, arătând că Intrarea Domnului în Templul din Ierusalim se referă la faptul că, pe de o parte, El S-a arătat Împlinitorul şi Desăvârşitorul Legii Vechi, iar, pe de altă parte, este o invitaţie pentru credincioşii din toate timpurile de a se deschide prezenţei lui Dumnezeu în viaţa lor cotidiană şi de a mărturisi şi vesti aceasta contemporanilor. Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 2874, Ultimul acces: 2026-10-25 07:42:39
|
Timp total: 0.04s...
[]:1