IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei: „Educaţia bună nu ar trebui să fie făcută cu palma“ (Romanialibera.ro)[2016-02-01]Înalţii prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Române evită, de obicei, să discute public despre subiectele fierbinţi ale zilei. Mitropolitul Olteniei, IPS Irineu, este o excepţie din acest punct de vedere. Arhiereul a explicat că un copil nu trebuie educat cu forţa, concepţia asta fiind complet greşită. De asemenea, a arătat că BOR este deschisă către primirea şi ajutorarea imigranţilor din Orientul Mijlociu, dar aceştia trebuie să se întoarcă totuşi acasă. În fine, IPS Irineu declară că nu este împotriva homosexualilor, dar preferă ca aceştia să-şi păstreze orientarea sexuală în intimitate. Mitropolitul afirmă însă că militează pentru căsătoria între femeie şi bărbat.Care este poziţia unui înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române vizavi de cazul Bodnariu şi de educaţia pe care o familie ar trebui să o acorde copiilor? IPS Irineu: Nu cunosc prea bine cazul Bodnariu şi nu am avut o aplecare spre cercetarea acestuia. Am auzit că există acolo o familie în Norvegia şi că ar avea probleme. Nu am intrat în detaliile acestea. Ceea ce vă pot spune eu este că sunt împotriva curentului că uşoarele corecţii aplicate copiilor ar fi un lucru bun. În primul rând, copiii ar trebui educaţi să nu aibă nevoie de măsuri coercitive în a fi îndreptaţi spre lucruri bune. În general, copilul are nevoie de la început să i se stabilească nişte norme precise în măsura în care el trebuie să ştie ce are de făcut. Am fost şi noi copii, mai făceam şi anumite năzbâtii. E adevărat că uneori parcă aceste lucruri par ieşite din comun şi te îndeamnă la o anumită impulsivitate având în vedere că justifici tu ca părinte că ar trebui să îi dai o educaţie bună, însă educaţia bună nu ar trebui să fie făcută cu palma. Ar trebui conştientizat copilul că cea mai eficientă măsură ar fi aceea de a stabili o relaţie bună cu el, de a-i deschide inima şi în acelaşi timp de a-l face responsabil de ceea ce face în măsura vârstei lui. Copilăria are destule lucruri pe care nu ar trebui să le gândim noi prin prisma vârstei noastre. Nu ar trebui să gândim neapărat că lucrurile copilăreşti nu sunt în direcţia bună.Şi noi am fost copii şi trebuie să gândim cu multă înţelegere, nu să credem că bătaia este ruptă din rai. Cum vi se pare sistemul de protecţie a copiilor din Norvegia sau din ţările nordice ale Europei? IPS Irineu: Este adevărat că în primul rând copilul ar trebui protejat, însă el nu ar trebui niciodată despărţit de părinţi. Este foartă bună gândirea Norvegiei sau a altor state, fără a intra în detalii, însă atunci când protejăm copiii ar trebui să ne dăm tot interesul să oferim o învăţătură şi libertate copiilor corespunzătoare vârstei lor fără a-i despărţi de familie. Familia este cea care gestionează cel mai bine lucrurile, o fundaţie neputând să se substituie familiei, chiar dacă această fundaţie ar avea toate facilităţile şi ar pune la dispoziţie toate lucrurile bune pentru un copil. Căldura părintelui de acasă este de neînlocuit. Unii dintre noi am crescut chiar cu bunicii, care prin definiţie nu ţin atât de mult la regulile pe care părinţii le-ar avea acasă. Totuşi amintirea părinţilor pentru noi, persoane adulte, este atât de drăgălaşă şi importantă încât nu o putem uita niciodată, ceea ce înseamnă că familia este cea mai importantă şcoală pe care noi trebuie să o dezvoltăm. Mama şi tata nu pot fi înlocuiţi niciodată. Cum priviţi faptul că în România sunt 225.000 de copii, potrivit World Vision, care se culcă flămânzi în fiecare seară? IPS Irineu: Este adevărat că sunt cazuri, din păcate foarte multe, cu copii amărâţi. Noi, ca instituţie, avem foarte multe case unde mergem şi ne ocupăm de hrana copiilor, de educaţia lor şi încercăm prin mijloacele noastre, cât ne ţin puterile economice, să creăm un cadru acceptabil şi favorabil pentru ca ei să poată să se dezvolte, să înveţe şi chiar să mănânce pentru că, din păcate, mulţi sunt foarte slab nutriţi. Ar trebui ca autorităţile să monitorizeze aceste familii din punct de vedere al ajutorului. Mitropolia Olteniei a creat o structură de acest fel care se ocupă special de copiii de la sate şi încercăm fie să îi ajutăm direct în familiile lor, fie să le dăm ajutor prin centrele noastre.Avem acum un proiect prin care vrem să creăm o bancă de alimente pentru a ajuta copiii nevoiaşi şi familiile lor. Sunt multe proiecte despre care nu se ştie. Putem vorbi aici despre o lipsă de comunicare a Bisericii Ortodoxe Române? IPS Irineu: Noi considerăm că birourile de presă ale Mitropoliilor şi Patriarhiei îşi spun cuvântul, însă nu fiecare episcop trebuie să apară în presă pentru a spune ceva. Vocea laicilor este mai importantă în media decât vocea noastră. Nu suntem nici noi lipsiţi de importanţă. Poate ar fi trebuit să spunem mai mult chiar despre cazul din Norvegia, însă toate acestea îşi au rostul în coalizarea tuturor factorilor de răspundere. Cel mai bine ne implicăm în a avea o influenţă, dacă este posibil, în rezolvarea cazului, nu în a-l face vizibil şi în a comenta în presă. Este bine şi asta, dar trebuie să şi acţionăm. Este adevărat că ar trebui să comunicăm mai mult. Programele pentru tineri şi pentru copii care există deja atât în Mitropolia Olteniei, cât şi în ţară ar trebui mediatizate mai mult. Nu ne-am expus prea mult în presă, pentru că uneori vrem prea multă perfecţiune, să fie totul bine. Se poate vorbi despre un conflict al generaţiilor? IPS Irineu: Poate doar despre copilărie, despre vârstă. Cel mai bătrân nu poate permite copilului să facă anumite lucruri pe care nu le înţelege. Deschiderea spre tehnologie reprezintă o problemă pe care noi ar trebui să o gestionăm foarte bine. Această informaţie, această tehnologie ajută, dar ea este făcută pentru persoane adulte. Se poate trece foarte repede pe un program pe altul prin accesul acesta pe care îl avem la computer, tablete şi telefoane şi la un moment dat ori copilul devine dependent şi nu mai poate trece dincolo de limitele facilului pe care i le oferă tehnica, ori efectiv el ajunge în aşa fel încât să nu îşi mai dezvolte calităţile şi capacităţile intelectuale cu care este dotat. Trecând la un alt subiect fierbinte al zilelor noastre, vă întreb: cum priveşte Biserica Ortodoxă Română criza imigranţilor din Europa? IPS Irineu: Aceşti oameni sunt în primul rând fraţii noştri, indiferent ce religie au. Noi nu putem privi decât prin prisma Sfintei Scripturi care ne spune că orice om este făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Chiar dacă el crede în Allah sau altceva, este vorba tot despre un om. Eu privesc cu multă duioşie şi în acelaşi timp cu multă durere când văd aceşti oameni care îşi părăsesc locurile natale, locuri pe care le-am vizitat cândva şi erau atât de frumoase şi primitoare cândva. Oamenii erau paşnici, dar acum din păcate casele lor au devenit câmpuri sterpe. Din punct de vedere umanitar, primirea acestor oameni ar trebui să fie binevenită, dar în acelaşi timp ar trebui analizată încă de la început posibilitatea reîntoarcerii lor. Să nu estimăm niciodată că un om care a fost dezrădăcinat dintr-o zonă şi dus în alte locuri se va planta şi va creşte aşa cum gândim noi. El este legat de locul unde s-a născut. El nu poate uita aşa repede casa părintească, limba maternă şi copilăria. Niciodată nu putem spune că am trăit într-o parte a lumii şi dintr-o dată ne mutăm în cu totul altă civilizaţie şi în altă parte a lumii. Este de datoria oamenilor politici să analizeze această posibilitate prin care unii oameni, din motive diverse, vor să dizloce populaţii întregi şi să le ducă acolo unde poate lumea îi priveşte cu ostilitate, cu neîncredere. Este ca şi cum ai veni acasă la mine şi începi să împarţi casa, iar eu mă uit şi nu ştiu cine eşti, de unde vii şi ce vrei. Nici pentru refugiaţi nu este favorabil acest lucru, oricum ar fi, pentru că nu toţi sunt copii acolo, ca să zicem că mai uită precum cei mici. Sunt oameni în vârstă care vin şi care nu au emigrat din cauza unor factori economici, ci a unor factori de grea criză. Trebuie să vedem lumea aceasta cu milă. Cum se face că unii dintre refugiaţi, odată ajunşi în Europa, devin destul de radicali din perspectivă islamistă, deşi chiar de acest lucru au fugit din ţările lor? IPS Irineu: Putem vorbi aici despre o stare psihică a refugiaţilor. O stare foarte încordată. Aici vorbim despre încrâncenarea celor care ajung în Europa şi caută să îşi mai păstreze ceva din identitatea lor. Pentru un refugiat, la ora actuală, identitatea lui este religia, singurul lucru care mai este. Mulţi dintre ei nu mai au nici măcar buletin, adică o identitate, şi singurul lucru rămas pe care îl cultivă este religia. Aşa putem înţelege radicalizarea unora. De aceea, chiar dacă ei vin aici, trebuie să gândim cum îi putem ajuta să se reîntoarcă acasă, pentru că altfel aici în Europa se pot forma enclave. Stabilitatea noastră religioasă este semn al normalităţii. Cei care gândesc cumva asupra acestor imigranţi ar trebui să ia în calcul şi eventualitatea unui posibil război între religii chiar aici în Europa. Ei nu au venit aici din întâmplare, dintr-o dată. Nu este departe o catastrofă pentru că şi în rândul creştinilor au apărut extremişti, pentru că toate aceste lucruri care nu sunt bine gândite şi cugetate, dacă nu sunt aranjate aşa cum trebuie conduc la extremism. Îmi este teamă că la un moment dat se vor naşte pungi de forţă şi ură de toate părţile şi toate aceste elemente antagoniste ar putea conduce la un conflict teribil. Bisericile ar trebui să se unească şi să aibă o deschidere totală către aceşti oameni, dar şi o aplecare pentru a gestiona foarte bine fenomenul. Din punct de vedere uman şi al oamenilor care sunt în suferinţă, Biserica Ortodoxă Română, ca organism care gândeşte uman, trebuie să se comporte omeneşte, pentru că a te comporta omeneşte înseamnă a te comporta frăţeşte şi noi întotdeauna am primit pe cei care vin. Eu mă gândesc că şi cu cei care rămân trebuie să rămânem într-o stabilitate şi fraternitate constructivă. Cum vedeţi dezbaterile din ultima perioadă despre căsătoria persoanelor de acelaşi sex şi modificarea Constituţiei? IPS Irineu: Aceste lucruri le vedem în profunzimea fiinţei umane. Omul a fost făcut cum este natural să fie, căsătorit bărbat şi femeie. Aceste două persoane, din genuri diferite, numai ele pot da naştere altor persoane. Nu ne căsătorim pentru că trebuie să facem un contract social neapărat, ci ne căsătorim să dăm naştere unei familii, aşa cum noi ne-am născut dintr-o familie şi vrem să facem parte din familie. Sunt oameni care consideră că trebuie să trăiască în diferite moduri potrivit pasiunilor lor, însă nu cred că aceste pasiuni care sunt în afara procesului de naştere a copilului trebuie neapărat să aibă o legiferare sau mai bine zis să aibă o înscriere într-o ordine naturală a lucrurilor. Ele trebuie să fie bine gândite şi nimeni nu judecă pe cineva că ar avea o altă orientare decât a persoanelor majoritare. Să înţeleg că acceptaţi idea că există şi o minoritate sexuală, pe care nu o blamaţi? IPS Irineu: Nimeni nu blamează, nici nu doresc aşa ceva, dar nici nu doresc să îi promovez, pentru că a promova aşa ceva înseamnă a ieşi în afara persoanelor respective. Legea şi rânduiala nu trebuie să fie rupte din contextul fiinţei umane. Dacă noi rupem fiinţa umană şi o creionăm în afara manifestărilor ei naturale, atunci de bună seamă că luăm accidentul drept normă juridică.Nu am nimic cu persoanele din această minoritate, ba dimpotrivă, în Biserica Ortodoxă cutuma este că pocăinţa este pentru toţi oamenii, chiar şi pentru cei cu astfel de orientări, cât şi pentru cei cu alte păcate. Acum nu putem să legiferăm mândria pentru cei mândri sau hoţia pentru cei care fură. Nici un păcat nu poate fi legiferat, pentru că el aparţine persoanei respective, neputând spune că el ţine de fiinţă. Dreptul trebuie să aibă ca izvor dreptul natural, acela care dă consistenţă procesului juridic. Dacă legea este împotriva firii şi a naturii mele, atunci nu este o lege bună. Niciodată nu am gândit un rău împotriva unui om care are o astfel de slăbiciune, aşa cum o numim noi. Totuşi este o chestiune care nu merge pe o linie naturală şi pe o linie general valabilă. Să zicem că dacă jumătate din globul pământesc ar fi de orientarea lor, atunci parcă ţi-ai mai pune întrabări, dar noi constatăm că vorbim despre o minoritate care, ca orice minoritate, este mai vocală decât majoritatea. Dacă ei doresc cu adevărat să fie primiţi de societate, ar trebui în primul rând să vorbească frumos, pentru că de obicei nu trebuie să ţipi la un om ca să înţeleagă ceva. Nu se uită nimeni urât la ei, pentru că sunt nişte oameni care trăiesc în jurul nostru. Dacă intrăm într-un magazin şi sunt şi gay, nu ştim care sunt aceia, sunt acceptaţi, dar unii dintre ei preferă să îşi pună o pancartă de gât şi să spună: eu sunt acela. Problema nu se pune vizavi de existenţa şi acceptarea lor, ci de principiile lor de a ne impune şi nouă, majorităţii, legile lor. De aici pot apărea probleme pentru copiii noştri. Am găsit acum o analiză despre copiii înfiaţi de cuplurile gay. Rezultatul a fost îngrozitor, pentru că un copil vrea şi el să simtă căldură mamei şi nu ştie care dintre părinţi este mama şi care tatăl. La copii, imitaţia şi exemplul atrage după sine şi curiozitatea. Curiozitatea la copii este ceva benefic, dar pe mine mă îngrozeşte ideea că această curiozitate l-ar putea conduce spre ceea ce această minoritate încearcă să aducă în spaţiul public. Noi vrem să facem foarte mult pentru această căsătorie între bărbat şi femeie. Aici este o problemă, ca şi în cazul imigranţilor, că orice minoritate vocală naşte extremism şi apar fel de fel de grupări extremiste, chiar şi în biserică, pentru că anomalia naşte întotdeauna extremism. Autor: Petre Rachita Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 1171, Ultimul acces: 2026-10-24 21:36:17
|
Timp total: 0.04s...
[]:1