Cinstirea Sfantului Ioan Botezatorul la Galati - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Cinstirea Sfântului Ioan Botezătorul la Galați

[2016-01-08]
Biserica Ortodoxă a sărbătorit, joi, 07 ianuarie 2016, Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, la numai o zi după ce Mântuitorul Iisus Hristos a binevoit a se boteza în râul Iordan, chiar de către acesta, de Înaintemergătorul Domnului.
‹‹
În acest context liturgic, în Arhiepiscopia Dunării de Jos, biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din cartierul Micro 21 al orașului Galați și-a sărbătorit ocrotitorul, a precizat Părintele Gabriel Molocea.
La această zi de bucurie pentru parohia gălățeană a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, care a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
La final, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat și stropit cu Agheasmă Mare pe toți cei prezenți.
În Paraclisul „Sfântul Ierarh Nectarie și Sfântul Ierarh Dosoftei“ de la demisolul noii biserici, a fost săvârșită o slujbă de mulțumire, precum și parastasul pentru slujitorii și ctitorii trecuți la Domnul.
În Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul“, începând cu anul 1997, se construiește o nouă biserică, mult mai încăpătoare, care poate sluji mai bine nevoilor pastorale ale acestei comunități. Biserica este ridicată până la nivelul acoperișului, în prezent efectuându-se lucrări de finisare exterioară a turlelor.
La demisol este finalizat deja paraclisul care-i are ca ocrotitori pe Sfântul Ierarh Nectarie și Sfântul Ierarh Dosoftei unde se poate sluji Sfânta Liturghie.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2046, Ultimul acces: 2026-05-23 10:59:45