Hramul Parohiei "Sfântul Ioan Botezătorul" din municipiul Pitești[2016-01-08]Credincioșii Parohiei Sfântul Ioan Botezătorul din municipiul Pitești au sărbătorit joi, 08 ianuarie 2016, hramul bisericii. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a oficiat, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Sfânta Liturghie în cadrul lăcașului de cult ocrotit de Sfântul Ioan Botezătorul, informează site-ul oficial al Eparhiei.În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția sa a îndemnat pe cei prezenți să împlinească cuvântul rostit de Sfântul Ioan Botezătorul, care ne cere să ne îndreptăm viața pentru că Împărăția Cerurilor este aproape. De asemenea, trebuie să învățăm să mergem pe calea smereniei, pe calea pocăinței, pe calea iertării și pe calea împlinirii a tot ceea ce este bine. Să ne curățim simțirile ca să-l primim pe Hristos și să simțim darul lui Dumnezeu în viața noastră. Să facem și noi roadă vrednică de pocăință și să ne îndeplinim datoriile față de noi înșine, față de semeni și față de Iisus Hristos, Domnul nostru. Chiriarhul Eparhiei Argeșului și Muscelului a mulțumit credincioșilor din municipiul Pitești pentru grija și dragostea pe care o au față de Biserica lui Hristos. Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din municipiul Pitești a fost construită în anul 1888, în locul unei biserici de lemn din secolul al XVIIlea. Printre ctitorii principali ai acestui sfânt lăcaș de rugăciune se numără și Episcopul Ghenadie al Argeșului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1321, Ultimul acces: 2026-05-26 10:50:14
|
Timp total: 0,36s...
[]:1