Vizită pastorală în Parohia Timişoara-Ghiroda Nouă - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Vizită pastorală în Parohia Timişoara-Ghiroda Nouă

[2015-03-23]
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, a efectuat duminică 22 martie 2015, o vizită pastorală în parohia timişoreană Ghiroda Nouă, potrivit mitropolia-banatului.ro.
Înaltpreasfinţia Sa a participat la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată în biserica parohială cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” de către soborul slujitorilor sfântului locaş, condus de pr. Paroh Mircea Szilagyi, protopopul Protoieriei Timişoara II. După slujbă, Mitropolitul Banatului a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură referitor la pericopa evanghelică a Duminicii a 4-a a Postului Mare, de la Marcu 9, 17-32, ce istoriseşte “Vindecarea fiului lunatic”.
Cu această ocazie, Chiriarhul a subliniat semnificaţia contextului în care Mântuitorul Hristos săvârşeşte această minune. ”După ce s-a schimbat la Faţă înaintea ucenicilor Săi pe muntele Tabor, Mântuitorul nostru Iisus Hristos coboară din înălţimea acestui loc, din raiul în care i-a dus pe ucenicii săi, la poalele muntelui, în iad, unde se întâlneşte cu fiul demonizat şi oamenii gâlcevitori. Aceasta a vrut Mântuitorul să le arate ucenicilor: atât Dumnezeierea Sa şi dulceaţa raiului pe muntele Tabor-pentru că acolo unde este Dumnezeu şi sfinţii săi, acolo este raiul- cât şi suferinţa iadului, închipuită de cele găsite la poalele muntelui-înrobirea diavolului şi dezbinarea dintre oameni”, a precizat Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan. De asemenea, Mitropolitul Banatului a vorbit şi despre Sfântul Cuvios Ioan Scărarul, pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte în Duminica a 4-a din Postul Mare şi îl pune drept model de trăire şi slujire a lui Dumnezeu prin rugăciune şi nevoinţă, cât mai ales prin cultivarea virtuţiilor. Acest sfânt a trăit în ultima parte a secolului VI şi prima parte a secolului VII, în părţile Muntelui Sinai, originar fiind din Palestina. Sfântul Ioan a lăsat Bisericii o scriere duhovnicească deosebită intitulată “Scara”, un tratat ascetic despre părăsirea păcatului şi înaintarea pe scara virtuţilor pe calea mântuirii, adresată în mod special călugărilor, dar şi tuturor celor care doresc să înainteze pe calea postului, a smereniei şi a rugăciunii spre Împărăţia lui Dumnezeu.
În final, pr. Paroh Mircea Szilagyi a mulţumit Mitropolitului Banatului pentru bucuria adusă enoriaşilor parohiei Timişoara Ghiroda Nouă prin acest popas duhovnicesc în mijlocul lor, încredinţându-l de dragostea şi ascultarea credincioşilor şi slujitorilor acestei biserici.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 824, Ultimul acces: 2026-09-25 23:23:33