Liturghie arhierească în parohia Peştişu Mare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Liturghie arhierească în parohia Peştişu Mare

[2015-03-17]
Duminică, 15 martie 2015, a treia a Postului Mare, închinată cinstirii Sfintei Cruci, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii în biserica cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel şi Sfântul Cuvios Stelian” din parohia Peştişu Mare, protopopiatul Deva, potrivit episcopiadevei.ro.
Sfânta noastră Biserică a rânduit ca Duminica aceasta, situată la mijlocul Postului Sfintelor Paşti, să fie închinată cinstirii Sfintei Cruci, pentru a-i întări duhovniceşte pe credincioşi în urcuşul lor spiritual spre lumina Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.
La momentul potrivit, Preasfinţia sa a săvârşit Taina Hirotoniei întru diacon a teologului Trifan Dumitru, care va păstori credincioşii din parohia Săuleşti, protopopiatul Orăştie. Preasfinţitul Părinte a accentuat atât bucuria duhovnicească pe care o primim prin noul slujitor ce a fost hirotonit, dar şi imensa responsabilitate ce-i va reveni acestuia în călăuzirea spre mântuire a credincioşilor aflaţi în păstorirea sa.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia sa a amintit despre sensul Crucii în viaţa credinciosului, Jertfa Mântuitorului de pe Cruce fiind o eliberare a omului din robia morţii cauzate de păcatul adamic.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 722, Ultimul acces: 2026-09-25 15:05:21