Serbarea „E ziua femeii, e ziua ta, mamă” în Parohia ortodoxă română „Sfinţii Mărturisitori” - Valdemoro[2015-03-11]Sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie este pentru copiii de la cursul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească reuniţi cu cei de la Č?coala Parohială Sfinţii Mărturisitori din Valdemoro, pe cât de intens, pe atât de emoţionant. Aceasta se datorează atelierelor de mărţişoare, la care participă cu mult drag, dar şi pregătirilor pentru serbarea de „Ziua Mamei”: cadoul, felicitarea cu gândurile cele mai pozitive, precum şi spectacolul „E ziua femeii, e ziua ta, mamă” care a fost dedicat tuturor femeilor, dar mai ales mamelor.După încheierea Sfintei Liturghii oficiată de părintele paroh Dorin Sas, pe scenă au trecut, pe rând, micii actori, cântăreţi, recitatori, emoţionaţi cu toţii, dar dornici să-i declare dragostea mamei. Sceneta „Din viaţa unei mame”, cu valenţe educative referitoare la responsabilităţile fiecărui membru al familiei şi edificatoare pentru afirmaţia marelui Balzac, cum că “inima mamei este un adânc abis la capătul căruia găseşti de fiecare dată iertare”, a plăcut tuturor şi a primit aplauze îndelungi. De altfel, au fost aplaudaţi toţi cei mari dar şi cei mici pentru că au reuşit să atingă coarda sensibilă a publicului în general şi a mamei în special, deoarece aşa cum zicea Sofocle: “mama pentru-al ei copil are scumpe dezmierdări, are inimă cu ochi, are ochi cu sărutări.” În holul bisericii „Sfinţii Mărturisitori Visarion, Sofronie şi Oprea” din Valdemoro toţi cei prezenţi au putut vizita şi expoziţia dedicată vieţii şi operei poetului naţional Mihai Eminescu. Grăitoare pentru influenţa eminesciană în cultura română, respectiv în pictură, au fost lucrările reprezentative pe tema naturii, realizate de către elevii participanţi la curs. La acest eveniment au fost prezenţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale: Dl. Angel Marcos Morante, concejal de Participación Ciudadana şi Dl Bernardo Campo Monreal care au felicitat pe toate doamnele şi domnişoarele prezente, oferindu-le în dar câte o floare. (Articol realizat de prof. Vanina-Mirela Constantin-Peţa) Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 731, Ultimul acces: 2026-09-24 08:44:18
|
Timp total: 0.03s...
[]:1