Biserica intervine pentru ca tinerii şi copii să aleagă şcoala - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Biserica intervine pentru ca tinerii şi copii să aleagă şcoala

[2015-03-11]
În Sala de Festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” din cadrul Centrului Eparhial Caransebeş s-a desfăşurat astăzi, 11 martie 2015, un nou eveniment de promovare la nivel zonal a proiectului „Alege Č?coala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest!”. La eveniment au participat Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, preoţi şi cadre didactice implicate în proiect, părinţi şi copii înscrişi în proiect. Moderatorul evenimentului a fost pr. Sorin Lungoci, expert formator în cadrul proiectului pentru regiunea Vest.
Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, în cuvântul de binecuvântare rostit la început, a evidenţiat că „suntem îndemnaţi să alegem binecuvântarea şi viaţa în Hristos. Dar pentru a alege viaţa trebuie să alegem şcoala, sistemul educaţional, care vine să formeze şi să modeleze caractere şi suflete. În şcoală noi, ca Biserică, intervenim în primul rând pentru formarea spirituală a copiilor şi tinerilor noştri pentru ca ei să aleagă viaţa în Hristos. Cei care abandonează şcoala, abandonează educaţia. Noi suntem responsabili pentru copiii şi tinerii noştri. Este vremea ca Biserica să-i determine pe tineri să aleagă şcoala la vremea prielnică şi la vârsta potrivită. Formarea tinerilor în familie în primii ani de viaţă este continuată în mod continuu la şcoală. Acest proiect vine să întărească educaţia copiilor şi tinerilor pentru ca aceştia să aibă o lucrare frumoasă în ogorul Domnului”.
În continuare, pr. prof. univ. dr. Constantin Pătuleanu, expert formator pentru regiunea Sud-Vest Oltenia din partea Patriarhiei Române a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul promovării proiectului „Alege Č?coala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest!” la Caransebeş în care a punctat importanţa colaborării dintre familie, Biserică şi societatea civilă în calitatea valorilor şi educaţiei pe care le transmitem generaţiilor următoare. „Provocările actuale cer o acţiune susţinută nu numai din partea statului sau a instituţiilor lui abilitate pentru probleme socio-culturale, ci şi din partea familiei, a Bisericii şi a societăţii civile, printr-o implicare constantă în primirea unei educaţii integratoare de valori ştiinţifice şi spirituale, naţionale şi universale. Aceasta presupune, după atâtea decenii de comunism şi ateism militant, o cooperare dinamică a tuturor factorilor competenţi în educarea şi formarea caracterelor, pentru a răspunde provocărilor unei societăţi umane tot mai complexe şi mai confuze, în schimbare rapidă şi orientare ambiguă, în care obsesia profitului imediat degradează simţul demnităţii umane, al dreptăţii sociale şi al valorilor culturale”.
Mădălina Dicu, reprezentantul Fundaţiei World Vision România, a caracterizat parteneriatul cu Biserica Ortodoxă Română „fundamentat pe aceeaşi misiune şi pe valori comune”. În acelaşi timp, „acest proiect îşi propune să schimbe mentalităţi, să readucă în prim-plan educaţia înţeleasă ca fundament pentru întregul parcurs al vieţii noastre. De asemenea, prin «Alege Č?coala!», am găsit o modalitate prin care aducem în faţa copiilor şi tinerilor noi căi de impulsionare a actului educaţional. Vrem să implicăm pe copii şi tineri în a alege şcoala în iubirea lui Hristos pentru ca astfel să dobândească încredere în viitorul lor”.
În cuvântul său, pr. Sorin Lungoci, a vorbit despre istoricul proiectului „Alege Č?coala!” dar şi despre mobilizarea comunităţilor locale pentru ca tinerii şi copiii să meargă la şcoală. „«Alege Č?coala!» reprezintă un proiect în care Fundaţia World Vision România şi Patriarhia Română îndeamnă şi ajută comunităţile să facă o investiţie şi să sprijine actul educaţional al celor mai tineri dintre noi. Aşadar, vorbim de o investiţie dar una pe termen lung. Parteneriatul strategic dintre Biserică, şcoală şi comunitate ajută foarte mult la modelarea generaţiilor următoare, este modalitatea cea mai eficientă în care copiii şi tinerii se dezvoltă în spiritul valorilor creştine”.
Pr. Mihai Ciucur, inspector social şi activităţi cu tineret al Episcopiei Caransebeşului, a prezentat activităţile desfăşurate până în prezent în cele patru centre educaţional-inovative „Alege Č?coala!” de la Reşiţa, Moldova Nouă, Oraviţa şi Caransebeş aflate cuprinsul Episcopiei Caransebeşului. „În momentul de faţă actul educaţional reprezintă prioritatea cea mai importantă pentru Biserică. La nivelul Episcopiei Caransebeşului, parteneriatul dintre Biserică, şcoală şi comunitate se dovedeşte unul cu rezultate. În cele patru centre înfiinţate aici s-au desfăşurat activităţi conforme cu cele şapte modulele din toolkit-ul educaţional prevăzut în proiect. Părinţii copiilor care au participat la activităţi de consiliere, au reuşit să înţeleagă mai bine ce se întâmplă cu copiii lor şi să-i ajute în dezvoltarea lor firească. Aici, se împleteşte în mod fericit partea cognitivă cu creşterea spirituală iar copiii vin cu mare drag la activităţile desfăşurate în centrele noastre”.
Proiectul „Alege Č?coala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest!” derulat de Fundaţia World Vision România în parteneriat cu Patriarhia Română în perioada aprilie 2014 - octombrie 2015 are ca obiectiv menţinerea în sistemul de educaţie a 1325 de copii şi tineri expuşi riscului de abandon şcolar, precum şi dezvoltarea unor acţiuni prin care 318 persoane să-şi reia studiile.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 693, Ultimul acces: 2026-09-24 15:45:34