“Marşul pentru viaţă” la Bistriţa-Năsăud[2015-03-13]Tinerii creştini din judeţul Bistriţa-Năsăud vor ieşi în stradă cu scopul de a pleda pentru dreptul la viaţă şi oprirea avorturilor. Împreună cu preoţii din oraş, la care se vor alătura medici, profesori, elevi şi membri ai societăţii civile, vor lua parte sâmbătă, 21 martie 2015, la “Marşul pentru viaţă”, eveniment organizat anul acesta în peste 40 de oraşe din ţară printre care şi Cluj-Napoca, potrivit Radio Renaşterea.Participanţii doresc să tragă astfel un semnal de alarmă asupra numărului din ce în ce mai mare de avorturi ce au loc zilnic în ţara noastră, peste 400. Cei ce se implică an de an în această acţiune susţin valorile creştine ale familiei, necesare pentru o societate sănătoasă şi prosperă. Potrivit coordonatorului Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă”, filiala Bistriţa, Pr. Marius Pintican, locul de întâlnire va fi la biserica de „la Coroana” sau de la Protopopiat, unde se va oficia o scurtă rugăciune pentru sufletele tuturor copilaşilor avortaţi. Se vor ţine cuvântări cu privire la impactul negativ ce îl are avortul asupra mamei, dar şi a întregii familii. Cu mesaje pro viaţă se va porni într-un marş prin centrul oraşului până la biserica ce poarta hramul „Sfânta Ana” de la Big, unde se va oficia o slujbă de parastas. Evenimentul este susţinut de protopopiatul ortodox Bistriţa, Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi Bistriţa, Beclean şi Năsăud, Asociaţia Culturală „Sfântul Pahomie de la Gledin” şi Asociaţia „IMPACT” Bistriţa. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 738, Ultimul acces: 2026-09-25 06:13:31
|
Timp total: 0.06s...
[1]:1