Conferinţă la Arad: „Hristos – contemporanul nostru” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Conferinţă la Arad: „Hristos – contemporanul nostru”

[2015-03-14]
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a început un program de afirmare a valorilor spirituale, culturale şi artistice creştine, intitulat „Hristos în cetate”, proiect ce face parte din parteneriatul de colaborare cu Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean Arad. Aeastă manifestare de suflet, ce se desfăşoară pe cuprinsul întregului an calendaristic, va cuprinde un şir bogat de activităţi şi evenimente programate. Prin urmare, joi, 12 martie 2015, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, ora 18:00, Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Mihoc, de la Facultatea de Teologie Sfântul Ierarh Andrei Č?aguna din Sibiu, a susţinut o conferinţă publică, cu tema „Hristos-contemporanul nostru”, în prezenţa a sute de participanţi, a precizat Arhim. Teofan Mada, vicar-administrativ, coordonator de proiect.
Părintele Vasile Mihoc, prin tot ceea ce a scris sau a mărturisit, dovedeşte că taina credinţei se întăreşte numai dăruind-o celuilalt. Nu suntem adevăraţi creştini fără a mărtuisi Cuvântul lui Dumnezeu, suntem autentici slujitori în taina lui „Tu”, taina dăruirii şi chiar a jertfei pentru aproapele nostru. Din comuniunea şi iubirea pe care o avem unii faţă de alţii, ne vor recunoaşte ca şi ucenici ai lui Hristos (cf. Ioan 13, 15). Creştinul este o persoană cucerită de iubirea lui Hristos şi de aceea, mişcat de această iubire („iubirea lui Hristos” – 2 Cor. 5, 14), este deschis în mod profund şi concret la iubirea faţă de aproapele. În esenţă, totul porneşte de la Iubirea răstignită şi tinde la această iubire. Întregul ethos creştin îşi primeşte sensul său din credinţa ca „întâlnire” cu iubirea lui Hristos, care oferă nu nou orizont şi imprimă vieţii direcţia decisivă.
Pentru Părintele Vasile Mihoc, Hristos, şi astăzi, ne pune întrebarea pe care a adresat-o ucenicilor săi: „Cine sunt Eu pentru voi?” Apostolul Petru răspunde: „Tu eşti Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu” (Mat.16.16). Č?i toată viaţa sa a devenit un răspuns concret la această întrebare. Hristos doreşte să primească şi de la fiecare dintre noi un răspuns ce porneşte dintr-o libertate profundă şi dintr-o iubire autentică. Dumnezeu nu este o ipoteză îndepărtată cu privire la originea lumii, nu este o inteligenţă matematică foarte îndepărtată de noi. Dumnezeu se interesează de noi, ne iubeşte, a intrat personal în realitatea istoriei noastre, S-a revelat pe Sine. Aşadar, Dumnezeu este o realitate din viaţa noastră, este aşa de mare încât are chiar timp pentru fiecare dintre noi, se ocupă de noi. Nu avem un Hristos abstract, o ipoteză, ci un Dumnezeu concret, un Dumnezeu care există, care a intrat în istorie şi este prezent în istorie. Hristos este contemporanul nostru. Toată iconomia mântuirii ne arată nouă cât de important este omul pentru Dumnezeu şi Dumnezeu pentru om. Cu Hristos, chiar şi în momente dificile, de criză, nu dispare orizontul speranţei: Întruparea ne spune că nu suntem niciodată singuri, Dumnezeu a intrat în umanitatea noastră şi ne însoţeşte.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 776, Ultimul acces: 2026-09-26 09:15:55