Sfinţii 40 de Mucenici cinstiţi la „Poarta Fiordurilor” Norvegiei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sfinţii 40 de Mucenici cinstiţi la „Poarta Fiordurilor” Norvegiei

[2015-03-10]
Luni, 9 martie 2015, de sărbătorea Sfinţilor 40 de Mucenici, Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârşit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte Sfinţite în parohia românească din oraşul Bergen, la „Poarta Fiordurilor” de pe coasta de vest a Norvegiei.
În cuvântul de învăţătură, potrivit episcopiascandinavia.se, ierarhul a arătat că Sfinţii 40 de Mucenici l-au mărturisit pe Hristos cu preţul vieţii lor, dăruindu-se jertfelnic Mântuitorului Hristos-Mirele Bisercii. Ierarhul a mai arătat că martiriul continuă în viaţa lăuntrică a creştinilor prin moartea faţă de patimi. Mărturisirea păcatelor este un martiriu, o mucenicie interioară, ucigând păcatul prin virtuţile sufletului. Când ne spovedim şi primim iertare, atunci pregătim bucuria învierii sufletului nostru din moartea păcatului, a mai spus ierarhul românilor din ţările scandinave.
La finalul slujbei, Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie a mulţumit părintelui paroh Andrei-Marius Pop şi enoriaşilor pentru călduroasa primire la Bergen, oferindu-le mai multe cărţi de folos duhovnicesc.
La Liturghie au fost binecuvântate vasele cu cei câte 40 de colăcei tradiţionali, cu miere şi nucă, feluritele ofrande fiind aduse în cinstea Sfinţilor 40 de Mucenici, de familiile credincioşilor care provin din diferite zone tradiţionale ale României. Aceste prinoase au fost degustate după slujbă, la Agapa creştină.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 799, Ultimul acces: 2026-09-24 17:38:36