© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.05s...
Câteva motive să nu ne temem de predarea religiei în şcoli. Cum a fost ratată încă o dezbatere esenţială (Evz.ro)[2015-03-09]Precizez de la bun început că sunt agnostic. Nu neg existenţa lui Dumnezeu, dar sunt de părere că omenirea nu a reuşit, cel puţin până în momentul de faţă, să o dovedească. Nu am argumente puternice pentru a susţine că inexplicabilul, în special în domeniul ştiinţific, nu poate fi pus pe seama existenţei unei fiinţe supranaturale. Cel puţin până în momentul în care va fi explicat.Nu mă număr printre cei care au trebuit să decidă, zilele acestea, dacă propriul copil ar trebui sau nu să înveţe religie la şcoală. Dacă ar fi trebuit să optez, aş fi fost de acord, aşa cum au fost aproape 90% dintre părinţi. De ce? Nu pentru că sunt credincios, sau pentru că îmi doresc ca fiul meu să devină neapărat unul, ci pentru că decizia de a studia religia n-ar trebui să se limiteze la dilema existenţei sau non- existenţei lui Dumnezeu, aşa cum susţin astăzi formatori de opinie cu lecturi insuficiente sau irelevante. Religia are lucruri foarte importante de oferit în procesul de desăvârşire a unui individ, dacă, bineînţeles este predată cum se cuvine şi nu este alterată de prozelitism iraţional. În primul rând, Biblia, Torah, Coranul sunt izvoare istorice fundamentale. Cunoaşterea informaţiilor pe care le conţin înseamnă cunoaşterea istoriei civilizaţiei umane. O educaţie religioasă consistentă înseamnă o educaţie istorică şi culturală pe măsură. Cum ar putea cineva care nu a citit Biblia, sau nu are cunoştiinţe de bază despre creştinism, să aprecieze o pictură renascentistă pe teme religioase, să înţeleagă o lucrare filozofică care încearcă să-l explice pe Dumnezeu, să asimileze un film sau o carte care operează cu concepte creştine. Scolastica, curentul filozofic ce explică armonia dintre filosofia greacă, în special cea a lui Aristotel, şi învăţăturile lui Iisus Christos, ar fi pur şi simplu golită de conţinut în lipsa cunoştinţelor despre creştinism. Frescele lui Michelangelo din Capela Sixtină s-ar banaliza şi ele. La fel şi multe alte capodopere ale picturii, sculpturii, arhitecturii şi literaturii. Opera lui F. M. Dostoievski, cel care a scris despre confruntarea dintre ateismul modernist şi conservatorismul ortodox din sec.XIX, şi a anticipat Revoluţia bolşevică de la începutul sec. XX, ar fi de neînţeles. În al doilea rând, majoritatea religiilor, în forma lor moderată, se bazează pe valori, pe care copiii ar trebui să şi le însuşească de la vârste fragede. Desigur, acest lucru nu trebuie să se întâmple într-o manieră habotnică, iraţională. Ei nu trebuie să fie obligaţi să creadă în Dumnezeu. Ar trebui să fie alegerea lor. Adversarii credinţei susţin că, dacă religia este predată de la vârste mici, este anulat liberul arbitru. Altfel spus, copiii nu vor avea posibilitatea să aleagă dacă cred sau nu în Dumnezeu. Nimic mai fals. O astfel de decizie nu se ia în copilărie. Liberul arbitru va apărea odată cu maturizarea lor. Eu, unul, am fost crescut de o bunică foarte credincioasă şi am ajuns agnostic. Am rămas însă cu informaţiile din Biblie şi cu morala creştină. Este foarte adevărat că prozelitismul pe care unii preoţi ortodocşi îl practică în şcoală este nociv şi trebuie eliminat în totalitate. Cunoaşterea pe care o primesc copiii noştri nu trebuie să fie alterată de abordări dogmatice. Ori, lucrul acesta poate fi rezolvat punctual, prin selectarea atentă a manualelor şi a profesorilor de religie. De exemplu, dacă un preot va fi contestat de un număr mare de părinţi,el trebuie obligat să se corecteze, sau eliminat din sistemul de învăţământ. Faptul că există preoţi care nu aplică o metodă potrivită de predare, nu înseamnă că religia trebuie eliminată din şcoală, pentru că este nocivă, desuetă, sau pentru că ar fi o frână în calea progresului, aşa cum susţin ”iconoclaştii de rit nou”, atei prin excelenţă, care s-au exprimat în ultima vreme în spaţiul public românesc. Dacă suntem sinceri cu noi înşine constatăm contrariul. Nu putem susţine, decât dacă suntem rău-intenţionaţi, că civilizaţia umană stagnează din cauza religiei. În ultimele decenii, ştiinţa, tehnologia au progresat într-un ritm accelerat, fapt care a dus la apariţia unui fenomen interesant: religia a revenit printre preocupările esenţiale ale omului. Noile descoperiri, în special cele ştiinţifice, au adus cu sine nevoia de a analiza dacă nu cumva progresul trebuie temperat, dacă nu cumva omul ar trebui să-şi stabilească nişte limite pe care n-ar trebui să le treacă, pentru că depăşirea lor ar genera efecte negative, ar putea duce inclusiv la dispariţia speciei umane. În Occident, experimentele genetice extrem de avansate au generat ample dezbateri în care a fost invocată morala creştină. Posibilitatea de a clona fiinţe vii, sau de a programa genetic embrionii umani au dus la polemici etico-morale foarte intense, care au polarizat societăţile. Tabăra celor religioşii a atras şi ea adepţi, nu doar cea a progresiştilor atei, în esenţă marxişti militanţi. Consolidarea religiilor a dus la amplificarea conflictului cu adversarii acestora. Ambele tabere s-au radicalizat, au devenit mai agresive şi mai puţin raţionale. Polemicile se poartă cu foarte puţine argumente. Aşa s-a întâmplat zilele acestea în România. Nu e prima dată când o dezbatere publică pe un subiect important, predarea religiei în şcoli, se poartă doar în alb şi negru. Fără nuanţe. O temă profundă de reflecţie, în care taberele ar fi trebuit să-şi susţină raţional şi argumentat poziţia pro sau contra, s-a transformat într-un tămbălău naţional, revanşard şi superficial. Cei care s-a raliat unei poziţii sau alteia nu au argumente de profunzime cu care să-şi justifice decizia. Au luat mai degrabă o hotărîre din inerţie, emoţională, nu raţională, şi, în mod cert, superficială. De aici şi procentul mare de părinţi care susţin predarea religiei în şcoli. Odată cunoscut rezultatul acestui meci, orice discuţie publică va înceta. Nimeni nu va mai vorbi despre lucrurile cu adevărat importante, ca de pildă calitatea manualelor sau a cadrelor didactice. Autor: Silviu Sergiu Sursa: www.culte.ro Contor Accesări: 824, Ultimul acces: 2026-09-25 23:38:03
|
Timp total: 0.05s...
[]:1
