De ce este Biserica Ortodoxă atât de agresivă în privinţa orei de religie? (Evz.ro)[2015-03-05]Este foarte ciudată atitudinea Bisericii Ortodoxe Române în problema orei de religie. O campanie de imagine menită să pună presiune pe stat s-a declanşat sub un motiv practic inexistent: scoaterea orei de religie din şcoală.Nu s-a decis aşa ceva şi nici nu s-au făcut demersuri pentru o astfel de decizie. S-a declanşat doar o dezbatere publică care nu ar trebui să irite atât de rău Biserica Ortodoxă. La Suceava, de ”Duminica Ortodoxiei”, s-a organizat chiar şi un marş cu un sobor de preoţi, pentru susţinerea predării religiei în şcoli. Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a emis un fel de comunicat cu această ocazie în care spune că statul trebuie să aibă preocupări religioase. ”Împotriva religiei nu se ridică decât oamenii care au pierdut simţul mai adânc al realităţilor”, spune arhiepiscopul în comunicatul public, citând din diverşi alţi autori şi chiar din Biblie. ”Iar cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilorm, şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri”, citează Pimen din Biblie (Matei 10,32-33). Demersul acestei înalte feţe bisericeşti este foarte bizar din două motive. Toată această agitaţie a fost produsă de BOR după ce Curtea Constituţională a impus o schimbare minoră în procedura de înscriere a elevilor la ora de religie, fără a impune scoaterea orei de religie din programa şcolară. Practic, BOR provoacă o mare agitaţie pentru un motiv care nu există. Există însă voci care spun că e mai bine ca religia să nu fie amestacată cu statul şi oferă argumente interesante. Lor le răspunde BOR, prin arhiepiscopul Sucevei, că vor să se lepede Dumnezeu, de parcă acveste voci ar cere interzicerea creştinismului în societate. Ciudat, nu-i aşa? Sa o luăm metodic, pentru a vedea de ce e ciudată poziţia de forţă a BOR în această problemă. Până la decizia Curţii Constituţionale, în şcoli se producea o discriminare anormală şi se încălca libertatea de conştiinţă garantată în legea fundamentală. Elevii erau înscrişi automat la ora de religie, oră predată de un preot ortodox sau un profesor de religie ortodoxă. Părinţii elevilor care aveau alte credinţe religioase erau obligaţi să facă o adresă către şcoală pentru a cere mutarea copilului lor la ora de religie catolică, musulmană. Cei care nu doreau participarea la ora de religie erau obligaţi să anunţe în scris acest lucru. Sistemul conferea BOR o poziţie dominantă prin intermediul şcolii, elevii fiind automat înscrişi la ora de religie ortodoxă şi discrimina pe cei de alte credinţe pentru că erau nevoiţi să facă o cerere în plus. La fel erau discriminaţi cei care nu doreau deloc ora de religie. Curtea Constituţională a decis, aşa cum e normal, că înscrierea automată şi discriminarea nu sunt constituţionale şi a impus o schimbare simplă: fiecare părinte face o cerere de inscriere a copilului la ora de religie, conform credinţei familiei. E o decizie de bun-simţ care nu avea de ce să provoace o reacţie atât de agresivă din partea BOR. Asta cu atât mai mult cu cât niciodată, niciun alt prelat al altui cult religios nu a protestat până acum pentru că enoriaşii bisericii lui erau nevoiţi să depună această cerere la şcoală. Autor: Mălin Bot Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 1026, Ultimul acces: 2026-09-23 01:40:19
|
Timp total: 0.05s...
[]:1