Canonul Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala Episcopală din Huşi[2015-02-24]În prima săptămână a Postului Mare şi la Denia din Joia săptămânii a cincea se oficiază în Biserica Ortodoxă slujba Canonul cel Mare. Scopul acestui canon, scris de Sfântul Andrei Criteanul († circa 740 d.Hr.), este să ne readucă aminte de starea noastră de păcătoşenie, de necesitatea chemării numelui lui Iisus Hristos în inima noastră şi de importanţa pe care o are pocăinţa în viaţa noastră. La Catedrala Episcopală din Huşi, Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit în prima zi a Postului Mare, la 23 februarie 2015, slujba Pavecerniţei Mari unită cu Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.În primele patru zile ale Postului Mare se săvârşeşte această rânduială de slujbă în toate bisericile şi mănăstirile, la Catedrala Episcopală din Huşi începând cu orele 16:00. Din punct de vedere al structurii, acest canon este un imn liturgic alcătuit din multe stihiri (peste 250), organizate în nouă cântări. Fiecare cântare începe cu un irmos (o strofă care dă tonul pentru stihirile care urmează) şi se încheie cu două laude cinstire, una adresată Sfintei Treimi şi una către Maica Domnului. Acest imn mai este cunoscut şi sub denumirea de „Canonul Mare“, nu doar pentru numărul mare de stihiri, ci şi pentru profunzimea învăţăturilor teologice. Bogăţia şi frumuseţea canonului reprezintă pentru credincioşi un îndemn la pocăinţă şi la meditaţie biblică. În special, sunt evocate numeroase personalităţi ale Vechiului Testament care I-au slujit lui Dumnezeu cu mult devotament; astfel, credincioşii sunt îndemnaţi să fie primitori ca Avraam, să fie răbdători ca Iov, să fie ostenitori ca Iacob pentru împlinirea dorinţelor pe care le au, să fie postitori asemenea lui Moise. Canonul Sfântului Andrei Criteanul este citit în patru părţi în primele patru zile ale Postului Mare în cadrul Pavecerniţei Mari. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2622, Ultimul acces: 2026-09-24 03:01:29
|
Timp total: 0.03s...
[]:1