Vizită pastorală în parohiile de pe raza protopopiatului Dej - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Vizită pastorală în parohiile de pe raza protopopiatului Dej

[2015-02-25]
Mitropolitul Clujului a vizitat marţi, 24 februarie 2015, mai multe parohii din protopopiatul Dej, potrivit Radio Renaşterea. Prima parohie în care Înaltpresfinţitul Părinte Andrei s-a oprit a fost parohia Sărata, unde Ierarhul a oficiat o scurtă rugăciune în biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi i-a binecuvântat pe copiii de la grădiniţa din localitate. Înaltpreasfinţitul Andrei a trecut şi pe la casa parohială, oferind binecuvântarea sa şi familiei preotului Andrei Misaroş. Cu prilejul vizitei sale, Părintele Mitropolit s-a interesat şi de noul centru catehetic ce s-a ridicat în zonă, unde se adună săptămânal 30 de copii care desfăşoară diferite activităţi catehetice şi de socializare, după cum a declarat pentru Radio Renaşterea, protopopul Dejului, părintele Ioan Buftea.
De la această parohie Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei s-a îndreptat spre parohia Jichişul de Jos, unde a rostit o rugăciune în locaşul de cult şi a vizitat familia preotului de aici, Varga Cătălin, recent instalat în parohie, pe care l-a îndemnat să intesifice lucrările atât pe plan duhovnicesc, cât şi pe plan administrativ. Ultima parohie în care a poposit Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a fost Jichişul de Sus, unde slujeşte părintele Paul Nemeti. La fel ca în celelalte parohii vizitate, Mitropolitul Clujului a intrat în sfântul locaş, unde s-a închinat la sfintele icoane şi a rostit o scurtă rugăciune, iar apoi, împreună cu preotul a inspectat lucrările ce se desfăşoară la locaşul de cult, a mai spus părintele protopop Ioan Buftea.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 881, Ultimul acces: 2026-09-24 08:58:30