Peste 30 de mii de familii din Beijing cer să aibă al doilea copil[2015-01-20]Peste 30 de mii de familii care locuiesc în capitala chineză au depus o cerere pentru a li se permite să aibă un al doilea copil în anul 2014. Această informație a fost prezentată de un recent raport al Comisiei pentru Sănătate și Planificare Familială din Beijing, la un an după relaxarea legii copilului unic, în vigoare în China încă de la sfârșitul anilor 1970. Oficialitățile municipale estimează că relaxarea legii va duce la aproximativ 270.700 de noi nașteri în următorii cinci ani, sau 54.200 într-un an.Dintre cele 30.305 de familii care au depus cerere pentru a putea avea un al doilea copil, 28.778 au primit un răspuns pozitiv. 97% dintre cupluri au vârsta între 26 și 40 de ani, și în fiecare lună din 2014 s-au depus între 2 și 3 mii de cereri. Potrivit Comisiei, mulțumită noii politici de planificare familială, se așteaptă ca populația Chinei să ajungă la 1,38 miliarde până la sfârșitul lui 2015. Începând din 1979, China a implementat - adesea violent - politica privind copilul unic pe familie, pentru a contribui la dezvoltarea economică a națiunii. Ca rezultat, doar grupurile etnice și locuitorii de la sate aveau voie să aibă un al doilea copil dacă primul fusese o fată. Implementarea legii s-a făcut cu amenzi exorbitante aplicate celor care o încălcau, și chiar sterilizare și avorturi forțate până la luna a noua de sarcină. Oficialitățile care se ocupau de planificarea familială erau adesea recompensate pentru că se asigurau de respectarea legii și a cotelor populației, și aceasta a dus la corupție și abuz de putere. Relaxarea normei a fost lansată în decembrie 2013. Ea permite cuplurilor în care unul dintre parteneri este deja copil unic, să aibă doi copii. În orice caz, noua politică rămâne în continuare limitată și din punct de vedere geografic: de ea vor beneficia doar locuitorii din Beijing, Tianjin, Shanghai și Chongqing, și cei din provinciile Zhejiang, Jiangxi, Anhui, Sichuan, Guangdong și Jiangsu. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1108, Ultimul acces: 2026-04-27 19:19:24
|
Timp total: 0,84s...
[]:1