Ziua Culturii Naționale celebrată la Ateneul Român[2015-01-17]Ziua Culturii Române a fost marcată joi, 15 ianuarie, la Ateneul Român, printr-un concert extraordinar al Orchestrei Române de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal, și al Corului Preludiu, sub bagheta dirijorului Voicu Enăchescu. Evenimentul s-a desfășurat sub patronajul Ministerului Culturii, în prezența ministrului culturii, Ioan Vulpescu, și a numeroase personalități ale vieții culturale, academice, diplomatice, politice și bisericești, informează Ziarul Lumina.Ziua Culturii Naționale a fost pusă sub egida geniului creator al poetului Mihai Eminescu, de la a cărui naștere s-au împlinit pe 15 ianuarie 165 de ani. Cultura nu înseamnă exclusivism, ci pluralitate, nu înseamnă numai performanță în sine, cât mai ales cultul performanței. Eminescu le-a avut din plin pe amândouă. (...) Cultura este un fenomen de continuitate. Vorbim de ani de zile despre caracterul strategic al culturii române, dar nu avem încă o strategie și, dacă nu o construim acum, nici nu o să avem o strategie culturală națională care să treacă dincolo de granițele politicului. (...) Aș vrea să punem această strategie sub semnul afirmării noastre ca națiune și ca indivizi, a subliniat ministrul Ioan Vulpescu. În continuare, ministrul culturii a arătat că a venit timpul ca oamenii de cultură să ocupe locul meritat în societate (de prim-plan) și a remarcat că nu există o scuză atunci când se vorbește despre lipsa de bani din acest domeniu. Mă refer printre altele la presa culturală. Ce-ar fi fost România culturală fără marile sale reviste. Ei bine, soarta lor este acum lăsată exclusiv la voia pieței, cu rezultatele cunoscute, iar asta ne îngrijorează în cel mai înalt grad. Am perceput, de-a lungul timpului, o adevărată jenă în a vorbi de cultura națională, ceea ce e de-a dreptul absurd. Cultura este în Uniunea Europeană un domeniu de strictă suveranitate națională, în care coordonarea între statele membre se face prin adițiune, nu prin reducerea la un numitor comun. Fiecare vine în casa comună europeană cu ceea ce are el și ceea ce este el, căci în spatele fiecărei culturi naționale se află aceleași valori europene, a declarat ministrul Ioan Vulpescu, care a anunțat că dorește să pună la punct și o nouă politică de gestionare a patrimoniului cultural național. Delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la acest eveniment a fost Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. Acesta este cel de-al treilea an de când ziua aniversării nașterii poetului național Mihai Eminescu a devenit și Ziua Națională a Culturii Române. Este o zi importantă și pentru Biserica Ortodoxă Română, deoarece, așa cum se știe, Eminescu a fost un fidel fiu al Bisericii, legat și prin rădăcinile și cultura moștenită de acasă, în familia sa, mai ales pe linia maternă, fiind mai multe persoane care au îmbrățișat viața monahală și care au jucat un rol important în formarea spirituală a poetului. De asemenea, Mihai Eminescu a fost un creștin profund, un creștin reflexiv, în urma culturii uriașe pe care a acumulat-o și care i-a consolidat convingerile creștine, reflectate adeseori în geniala sa operă. Iar prin opiniile sale, exprimate în contextul dezbaterilor politice și confesionale din 1881, Mihai Eminescu este unul dintre inițiatorii și ctitorii ideii edificării Catedralei Mântuirii Neamului. Din perspectiva Zilei Naționale a Culturii, sărbătoarea de astăzi este una importantă și pentru Biserică, pentru că, așa cum este unanim recunoscut de către toți specialiștii din domeniul culturii și de oamenii de bună credință, secole de-a rândul cultura în țara noastră, sub toate aspectele ei, a fost cultivată, susținută și îmbogățită cu eforturi continue și susținute de Biserică, de ierarhi, călugări, preoți etc., ne-a spus Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1152, Ultimul acces: 2026-07-28 15:04:05
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1