Cenaclul literar „Mihai Eminescu“ la Scoala „Sfantul Antim Ivireanul“ din Timisoara - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Cenaclul literar „Mihai Eminescu“ la Școala „Sfântul Antim Ivireanul“ din Timișoara

[2015-01-17]
Joi, 15 ianuarie, la Școala Gimnazial㠄Sfântul Antim Ivireanul“ din Timișoara, a avut loc, cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Cenaclul literar „Mihai Eminescu“, ajuns la cea de a II-a ediție, la care au participat peste 80 de copii ai școlii, informeaz㠓Ziarul Lumina”.
Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Arhiepiscopia Timișoarei, Consiliul Județean Timiș și Biblioteca Județeană Timiș. În această zi dedicată marelui poet Mihai Eminescu, elevii au recitat și au cântat poezii din bogata operă eminesciană, au prezentat eseuri și creații proprii, precum și lucrări muzicale. La această întâlnire de suflet a fost prezent și pr. Zaharia Pereș, consilier cultural la Arhiepiscopia Timișoarei. De asemenea, au participat și reprezentanți ai Bibliotecii Județene Timiș, cadre didactice, precum și părinți și bunici ai elevilor. „Peste 80 de copii au fost îmbrăcați în costume naționale, practic o altă componentă a ceea ce înseamnă cultura națională română, și au reușit să recite poezii din marele poet Mihai Eminescu, dar și să găsească un liant între vers și muzică, pentru că alături de poezie a fost și o serată muzicală dedicată lui Mihai Eminescu. Toate aceste acțiuni vin să demonstreze că Biserica este în mijlocul evenimentelor care privesc identitatea noastră națională și mai ales de mândrie națională“, a precizat pr. Zaharia Pereș. La final, toți elevii participanți au fost premiați, fiecare a primit din partea școlii cărți și rechizite. Școala „Sfântul Antim Ivireanul“ este prima școală ortodoxă din judetul Timiș, autorizată de Ministerul Educației. Este o școală nouă, cu predare în limba română, înființată după normele Ministerului Educației Naționale, și misiunea Școlii „Sfântul Antim Ivireanul“ este creșterea generației viitoare de tineri cu o educație temeinică, fundamentată pe valori creștin-ortodoxe, puternici și dornici să înfăptuiască binele în propria familie, la locul de muncă și în comunitate.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1053, Ultimul acces: 2026-04-27 06:14:47