Hramul Parohiei Pojorâta II, serbat prin slujire arhierească[2015-01-13]Biserica Parohiei Pojorâta II din județul Suceava și-a sărbătorit în Duminica după Botezul Domnului hramul, locașul avându-l ocrotitor pe Sfântul Ioan Botezătorul. În mijlocul credincioșilor, conform tradiției ultimilor ani, s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie și a ținut un cuvânt de învățătură.Întâmpinat de un grup de copii îmbrăcați în costume naționale, ierarhul a fost așteptat la Parohia Pojorâta II cu pâine și sare de către pr. paroh Dumitru Beșliu, de primarul localității și de un sobor de preoți și diaconi. După săvârșirea Sfintei Liturghii în Biserica Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, IPS Părinte Pimen a ținut cuvânt de învățătură. În Sfânta Evanghelie din această zi am ascultat cum prezența Mântuitorului Iisus Hristos a însemnat o luminare a minților și a sufletelor oamenilor, aceasta pentru că El este Lumina lumii. Dumnezeu luminează și mințile noastre și încălzește și inimile noastre dacă noi vrem cu adevărat acest lucru și dacă suntem sinceri față de noi și față de Dumnezeu. Avem nevoie de cât mai multă rugăciune, cât mai multă cercetare a cugetelor noastre și mărturisirea păcatelor, pentru a obține iertarea lui Dumnezeu, le-a spus IPS Pimen credincioșilor prezenți. Răspunsurile la strană au fost date de corul bisericii. Biserica Sfântul Ioan Botezătorul este a doua biserică ortodoxă din comuna Pojorâta. Potrivit tradiției locului, hramul bisericii se sărbătorește, de câțiva ani încoace, în duminica după Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Pr. paroh Dumitru Beșliu este fiu al satului și slujește în localitatea natală din anul 1998. Locașul de cult a fost ridicat în anul 2001, din fondurile credincioșilor din Pojorâta, slujba de sfințire având loc pe data de 7 ianuarie 2007. Biserica este o construcție de zid, în stil moldovenesc, cu demisol, fiind pictată în proporție de 90%. Concomitent cu lucrările de pictare, Parohia Pojorâta II a început ridicarea clopotniței și a unui centru social filantropic, cu spații bine delimitate ca utilizare și dotare. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1581, Ultimul acces: 2026-04-16 20:29:31
|
Timp total: 0,39s...
[]:1