Tradiție și misiune în Parohia Sfântul Ioan Botezătorul din Botoșani[2015-01-13]În așezământul social-filantropic al Parohiei Sfântul Ioan Botezătorul din Botoșani funcționează din anul 2011 un atelier de artă populară. Aici sunt confecționate costume pentru tinerii și copiii care participă la sfintele slujbe și la activitățile misionare ale parohiei, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.De câțiva ani, Parohia Sfântul Ioan Botezătorul din Botoșani desfășoară un atelier de artă populară, în care sunt implicați voluntarii din parohie. În cadrul atelierului, sunt realizate costume naționale, cu motive tradiționale din zona Botoșaniului, în cadrul proiectului Păstrarea și transmiterea tradițiilor populare românești locale, în crearea costumelor populare la atelierul de artă populară al parohiei. Principalii beneficiari sunt copiii și tinerii din parohie, care sunt astfel educați în spiritul păstrării și transmiterii obiceiurilor de a crea costume populare. Astfel, ei învață să crească în iubire, toleranță, respect pentru aproapele, prețuire pentru tradiții și obiceiuri creștine. Am dorit prin acest atelier să reînviem tradiția portului popular. Ne-am gândit că atât tinerii, cât și cei mai în vârstă se pot implica în dezvoltarea acestui proiect, prin confecționarea costumelor populare. Aceste costume sunt purtate la sfintele slujbe sau în cadrul anumitor întâlniri cu tinerii. S-a reușit, cu ajutorul unor persoane specializate în acest domeniu, formarea unei grupe care se implică în mod activ. Costumele naționale sunt cusute atât la parohie, cât și la domiciliu. Ne bucurăm pentru că oamenii sunt interesați de acest atelier. Unii donează materialele necesare, iar alții se implică în mod activ la confecționarea acestor articole, a amintit pr. paroh Petru Fercal. Costumele respectă modelele din zona noastră Copiii și tinerii parohiei au avut bucuria de a purta costumele populare în cadrul celei mai importante sărbători a Bisericii Sfântul Ioan Botezătorul din acest an. Mai mult de atât, Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte și pr. Lucian Leonte, protopop al Protoieriei Botoșani. Părintele paroh Petru Fercal ne-a mărturisit că atelierul din așezământul pastoral-filantropic a stârnit interesul mai multor enoriași. Astfel, ei s-au arătat interesați de coaserea costumelor tradiționale, dorind să reînvie portul național popular în parohie. Costumele respectă modelele din zona noastră, dar avem ca sursă de inspirație și motivele tradiționale din alte părți. Ne bucurăm că avem enoriași din parohie care se arată interesați să aibă propriul lor costum. Deocamdată, ne dorim ca tinerii și copiii de la strană să fie îmbrăcați în hainele tradiționale. Portul popular oferă o imagine deosebită, iar acest lucru se poate observa atât la sfintele slujbe, cât și în cadrul diferitelor activități la care participăm. Costumul tradițional încântă ochiul și are un duh de odihnă, a adăugat pr. paroh Petru Fercal. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1589, Ultimul acces: 2026-04-16 20:29:16
|
Timp total: 0,57s...
[]:1