Vizite pastorale in Parohiile Timisoara Plopi si Tagadau - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Vizite pastorale în Parohiile Timișoara Plopi și Tăgădău

[2015-01-13]
În Duminica după Botezul Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a participat la Sfânta Liturghie în Parohia Timișoara Plopi, iar Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit în Parohia Tăgădău, Protopopiatul Ineu, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a fost prezent în Duminica după Botezul Domnului în mijlocul credincioșilor Parohiei Timișoara Plopi. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de către parohul bisericii, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel“, părintele Zaharia Pereș, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timișoarei, împreună cu arhid. Ioan Radu, secretar eparhial. După slujbă, chiriarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat textul Sfintei Evanghelii, ce vorbește despre începuturile propovăduirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos și despre lumina pe care o aduce El în lume.
„Iubiți credincioși, prin cuvântul Evangheliei de astăzi «Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția cerurilor», Mântuitorul Hristos ne pune în atenție realitatea Împărăției cerurilor, locul odihnei și al slujirii noastre veșnice în fața Preasfintei Treimi-Dumnezeu. Împărăția lui Dumnezeu este o realitate pe care într-o zi o vom trăi aievea. Ori de câte ori pășiți pragul acestei biserici, frățiile voastre mai faceți încă un pas spre cer, cu cât faceți mai mulți pași în viața aceasta spre sfântul locaș, cu atât vă apropiați mai mult de Poarta Raiului. Cheia de intrare în Rai este crucea vieții fiecăruia dintre noi. Cu toții avem datoria să o purtăm cu demnitate, smerenie în călătoria noastră din viața aceasta spre Împărăția lui Dumnezeu“, a precizat Înaltpreasfinția Sa. La final, parohul bisericii a mulțumit Mitropolitului Banatului pentru bucuria de a fi participat împreună la rugăciune și a exprimat gândurile de bine ale credincioșilor pe care îi păstorește.
Duminica aceasta, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Tăgădău, de pe raza Protopopiatului Ineu. Înaltpreasfinția Sa a fost însoțit de protos. Iustin Popovici, consilier cultural, pr. Mihai-Octavian Blaj, consilier economic, și arhid. Tiberiu Ardelean. Aici, ierarhul a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Soborul Sfântului Ioan Botezătorul“ și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Potrivit tradiției, chiriarhul Aradului a fost întâmpinat de copii și credincioși îmbrăcați în straie populare, dar și de un numeros sobor de preoți de la parohiile învecinate, în frunte cu pr. Adrian Zaha, protopopul Ineului, și pr. Ioan Montoi, parohul bisericii. Slujba de târnosire a fost oficiată în prezența numeroșilor credincioși din satul Tăgădău, cât și din împrejurimi, precum și a reprezentanților conducerii locale și centrale. La momentul rânduit, Înaltpreasfințitul Timotei, pe baza citirilor scripturistice duminicale, a importanței hramului bisericii, adică a Sfântului Ioan Botezătorul și a Duminicii după Botezul Domnului, a vorbit celor prezenți sub titlul „Misiune mântuitoare“, arătând legătura dintre misiunea Sfântului Ioan Botezătorul la Iordan și începutul propovăduirii Domnului în Galileea, atât din punct de vedere istoric-bisericesc, cât și doctrinar-moral.
„Înțelesul Evangheliei zilei este întregit de către Sfântul Apostol Pavel prin stăruința asupra trebuinței creștinului de a conlucra cu darul primit de la Hristos Domnul și aceasta în cadrul bisericii. Or, biserica în sensul de casă a lui Dumnezeu lămurește mai bine și pe cel de obște creștină, în căutarea desăvârșirii. Slujba târnosirii oglindește legătura dintre credincioși și, mai mult, a acestora cu Hristos și Biserica Sa. Anul omagial dedicat misiunii parohiei și mănăstirii astăzi evidențiază unitatea Bisericii și lumii în lumina lui Hristos, cum afirmă și slujba sfințirii sfintelor locașuri ale lui Dumnezeu“, a precizat Înaltpreasfinția Sa. În finalul slujbei, părintele Iustin Popovici a dat citire mesajului transmis de către domnul Klaus Werner Iohannis, președintele României; iar părintele Octavian-Mihai Blaj a citit Diploma de aleasă cinstire din partea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, pentru osteneala și efortul depus de către părintele paroh pentru înfrumusețarea și restaurarea picturii la biserica parohială. La rândul său, pr. Ioan Montoi a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Timotei pentru răspunsul dat invitației de a târnosi această biserică parohială, tuturor preoților slujitori, precum și credincioșilor prezenți în număr atât de mare. La final, Consiliul parohial împreună cu credincioșii au pregătit pentru toți cei prezenți o agapă creștină.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1563, Ultimul acces: 2026-04-14 02:09:52