Colindatul, o tradiţie reînviată la Cucuteni - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Colindatul, o tradiţie reînviată la Cucuteni

[2014-12-30]
Tradiţia colindului a fost reînviată în Parohia Cucuteni - Leţcani, Protopopiatul Iaşi 3, judeţul Iaşi, la iniţiativa părintelui paroh Andrei Mocanu, potrivit mmb.ro.
În prima zi de Crăciun, joi, 25 decembrie 2014, peste 60 de copii au vestit Naşterea Domnului în Biserica „Schimbarea la Faţă“, ctitorită de boierul Matei Cantacuzino-Deleanu. „După ce am fost instalat în parohie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, am aflat că se pierduse obiceiul colindatului în prima zi de Crăciun, dar şi pe la casele credincioşilor. Aceasta cu atât mai mult cu cât satul este îmbătrânit, iar tradiţiile se pierd odată cu trecerea timpului. Ne dorim ca în fiecare an pe 25 decembrie copiii să se afle în biserică pentru a cânta colindele pe care le vom învăţa cu o lună înainte. Astfel, vom mulţumi Pruncului Hristos pentru darul vieţii“, a mărturisit pr. paroh Andrei Mocanu, menţionând că fiecare copil a primit din partea Consiliului parohial câte un dar.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1736, Ultimul acces: 2026-11-04 11:35:59