Serbarea copiilor de la centrele parohiale de zi din Sibiu[2014-12-19]Serbarea copiilor din centrele de zi de la mai multe biserici din Sibiu a avut loc ieri, 18 decembrie, în Aula Mitropolit Ioan Mețianu, cu sprijinul Departamentului social de la Arhiepiscopia Sibiului.Cei peste 150 de copii de la centrul Bisericii Pogorârea Sfântului Duh, de la Asociația Rut a Bisericii Înălțarea Domnului și Sfântul Nicolae, de la Asociația Soborul Sfinților Arhangheli de la Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, precum și de la Biserica Sfântul Nicolae-Turnișor, au susținut un program artistic specific marelui praznic al Crăciunului. Mulți dintre copii au îmbrăcat costumele populare și au fost însoțiți de părinți, rude, preoții parohi de la bisericile amintite, precum și voluntarii care trudesc la centrele de zi. Copiii au fost binecuvântați de IPS Mitropolit Laurențiu, au primit daruri și au fost îndemnați să asculte de părinți, să învețe bine și să fie mereu aproape de Biserica străbună, potrivit mitropolia-ardealului.ro. Perioada frumoasă a colindelor este întregită de dărnicia preoților și credincioșilor noștri, prin darurile oferite copiilor de la centrele care funcționează pe lângă bisericile noastre din oraș. Ne manifestăm acum bucuria pregătitoare pentru sărbătoarea Nașterii Domnului, a spus ierarhul. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1125, Ultimul acces: 2026-09-19 02:22:56
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1