Un chip de lumină – stareţul Ioan de la Hurezi[2014-03-15]ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Asociaţia Renaşterea Obiceiurilor şi Tradiţiilor Româneşti au deschis, sâmbăta aceasta seria manifestărilor dedicate Anului Brâncoveanu. Evenimentul a fost dedicat stareţului Mănăstirii Hurezi între anii 1692 - 1726, Arhimandritul Ioan, cel care, la porunca voievodului Constantin Brâncoveanu, zideşte aşezământul de la Hurezi. Cuvântul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost transmis de Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, informează TRINITAS TV. Preasfinţia Sa a evocat şi personalitatea Sfântului voievod martir Constantin Brâncoveanu.„În data de 31 octombrie 2012 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a dedicat anul 2014 ca An Omagial Euharistic şi An Comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, recunoscând prin aceasta rolul pe care Constantin Brâncoveanu îl are în cultura şi spiritualitatea poporului român creştin-ortodox. Răspunzând iniţiativei Patriarhiei Române, Guvernul României a declarat de asemenea anul 2014 Anul Brâncoveanu, fiind adoptat în acest sens un program naţional ce cuprinde acţiuni şi manifestări ce se vor desfăşura sub patronajul Primului Ministru al României”, a spus Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul. Despre importanţa aşezământului de la Hurezi a vorbit în cadrul evenimentului şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. „Venim de la Arhiepiscopia Râmnicului ca unii care ne bucurăm de organizarea acestui eveniment în cinstea unui egumen care a jucat un rol important în istoria Eparhiei Râmnicului, dar şi a Bisericii Ortodoxe Române”, a declarat Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. La vremea sa, stareţul Ioan de la Hurezi a fost considerat cel mai iscusit ctitor şi ispravnic de biserici şi mănăstiri din Ţara Românească. Participanţii au putut urmări filmul „Un chip de lumină - Arhimandritul Ioan, stareţ al mănăstirii Hurezi între anii 1692 – 1726'', în regia Iulianei Mateescu. La eveniment au participat stareţi şi stareţe de la mai multe mănăstiri din Arhiepiscopia Bucureştilor şi din Arhiepiscopia Râmnicului, dar şi istorici şi oameni de cultură. Corala „Te Deum Laudamus” a susţinut un concert. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 702, Ultimul acces: 2026-09-22 09:27:11
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1