Papa Francisc: După ce ne vindecă, Isus nu ne lasă în mijlocul drumului[2014-02-24]A-l urma pe Isus nu este "o idee". A-l urma pe Isus este o continuă rămânere acasă, în Biserica în care Cristos aduce mereu pe oricine, chiar și pe cei care s-au îndepărtat, a spus Papa Francisc la predica de la Sfânta Liturghie celebrată luni dimineață, în capela Casei Santa Marta, aflăm din sinteza publicată de Radio Vatican.Referindu-se la episodul dramatic prezentat de fragmentul evangheliei zilei, după Sfântul Marcu, capitolul 9, în care un tată îi cere lui Isus să îi elibereze fiul de duhurile necurate care îl chinuie, Papa Francisc s-a oprit asupra fiecărui detaliu al tabloului: mulțimea agitată, care discută fără folos, tatăl plin de angoasă care iese din mulțime și ia hotărârea de a spera în Isus împotriva oricărei speranțe. Isus, mișcat până la milă de credința cristalină a acelui tată, alungă spiritul, pentru ca apoi să se aplece cu bunătate asupra tânărului care pare mort, ajutându-l să se ridice, făcând să înceteze dezordinea descrisă la începutul fragmentului evanghelic. "Toată acea dezordine, toată acea discuție se încheie cu un gest: Isus care se apleacă și îl prinde mână pe tânăr. Aceste gesturi ale lui Isus ne fac să reflectăm: când Isus vindecă pe cineva, când merge în mijlocul oamenilor și vindecă o persoană, nu o lasă niciodată singură. Isus nu este un mag, un vindecător care merge, vindecă și apoi își vede drum: îl ajută pe fiecare să se întoarcă la propria casă, nu îl lasă în mijlocul drumului. Aceste gesturi ale lui Isus sunt splendide. Aceste gesturi ne învață că orice proces de vindecare, orice gest de iertare ne face întotdeauna să ne întoarcem la propriul popor, la Biserică." "Aceste gesturi de bunătate ale lui Isus ne fac să înțelegem că doctrina noastră, sau să spunem mai curând urmarea lui Isus de către noi, nu este o idee, ci o continuă rămânere acasă. Și, dacă fiecare dintre noi ar putea pleca de acasă după ce a păcătuit sau a greșit, Domnul știe foarte bine că salvarea constă în întoarcerea acasă, cu Isus, în Biserică. Sunt gesturi de mare bunătate din partea lui Isus. Domnul ne cheamă unul câte unul la poporul Său, în familia Sa, la Sfânta Biserică. Să ne gândim la aceste gesturi ale lui Isus." (Sursa: Radio Vatican) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 858, Ultimul acces: 2026-09-20 10:51:19
|
Timp total: 0.03s...
[]:1