Corul Evloghia al Patriarhiei Române la Timișoara[2013-04-09]Corul misionar al Patriarhiei Române Evloghia, condus de arhidiacon Marius Militaru, a susținut duminică, 7 aprilie, un concert la Catedrala mitropolitană din Timișoara, la invitația Preasfințitului Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, după cum informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.Concertul a avut loc după oficierea Acatistului Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, în prezența Preasfințitului Paisie Lugojeanul și a numeroși clerici și credincioși timișoreni. Acesta a cuprins imne specifice perioadei Postului Mare, în special cântări din cadrul Liturghiei Darurilor înainte sfințite. În finalul concertului, ierarhul a transmis tinerilor din corul Evloghia felicitările și aprecierile timișorenilor pentru deosebita interpretare a cântărilor psaltice, precum și pentru bucuria de a-i avea din nou oaspeți ai Catedralei mitropolitane. Totodată, Preasfinția Sa a transmis mulțumiri Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pentru binecuvântarea acordată corului Evloghia de a concerta în orașul nostru. Grupul Evloghia a fost înființat în anul 2008 și, din încredințarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a primit titlul de cor misionar al Patriarhiei Române. Acesta participă cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii noastre la slujbe religioase, în biserici din București, din țară, dar și din diasporă. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 781, Ultimul acces: 2026-05-29 21:06:21
|
Timp total: 0,36s...
[]:1